Raportarea non-financiară este oglinda sustenabilității unei companii în spațiul public. Cunoscută și drept raportarea de sustenabilitate, este modul în care o companie sau o organizație face publice informațiile referitoare la impactul activității sale asupra mediului și la performanțele sociale și economice. În prezent, majoritatea organizațiilor încheie un raport anual de sustenabilitate; inclusiv Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat că va prezenta în curând primul său raport referitor la amprenta de carbon a instituției.
În țara noastră, raportarea non-financiară este reglementată prin Ordinul Ministerului de Finanțe Publice nr. 1938 din 2016, care transpune directiva europeană 95/2014, și de Ordinul MFP nr. 3456 din 2018. Astfel, începând din anul 2018, entitățile care depășesc un număr mediu de 500 de salariați sunt obligate să întocmească un Raport Non-Financiar, aferent exercițiului financiar anterior.
Obligația legală de întocmire a Raportului non-financiar nu se limitează la doar un anumit tip de organizații sau companii, adică cele cu peste 500 de salariați. Raportul Non-Financiar aduce beneficii atât pe termen scurt, cât și pe termen lung pentru orice companie sau organizație, indiferent de numărul de salariați.
De exemplu, o companie care desfășoară activități care au un impact negativ semnificativ asupra mediului (de ex. generează emisii de gaze cu efect de seră sau necesită un consum mare de apă) comunică printr-o raportare non-financiară modul în care gestionează acest impact. În acest fel, diferite categorii de părți interesate, cum ar fi investitorii sau acționarii, primesc informațiile necesare pentru a înțelege nivelul de performanță de mediu și eventualele riscuri financiare, care pot apărea sub forma unor amenzi sau necesitatea implementării unor investiții semnificative de mediu.
Ce informații trebuie cuprinse în raport
Raportul anual non-financiar trebuie să cuprindă următoarele informații: practicile de achiziție și impactul economic indirect; sistemul de guvernanță; securitatea și sănătatea în muncă; relațiile de muncă; formarea profesională; respectarea principiului egalității de șanse și nediscriminarea; relația cu comunitățile locale; practicile anticorupție; emisiile în aer; consumul de energie; biodiversitatea etc.
Lista de informații nu este însă limitată, de aceea companiile pot introduce orice alte informații relevante din sfera sustenabilității, mai ales că acest concept este unul dinamic. Anual apar noi reglementări oficiale, dar și modalități de raportare, bazate pe noile informații legate de mediu, societate sau economie, ceea ce lărgește și mai mult sfera raportării non-financiare.
De exemplu, Global Reporting Initiative, o organizație internațională, care are ca scop setarea de standarde de raportare pentru firme, în privința dezvoltării durabile, a elaborat cu listă cu GRI Standards în care sunt cuprinse principalele elemente ale unui raport de sustenabilitate:
Monitorizarea și evaluarea performanței de sustenabilitate precum și identificarea zonelor care necesită îmbunătățiri.
O înțelegere mai bună a impactului, riscurilor și oportunităților, ceea ce va contribui la optimizarea proceselor, reducerea costurilor, îmbunătățirea productivității precum și la structurarea strategiei și politicii de management.
Evidențierea legăturii dintre performanța financiară și non-financiară astfel încât să poată fi prioritizate planurile de afaceri pe termen lung.
Compararea performanței la nivel intern dar și între organizații și sectoare de activitate.
Motivarea angajaților generată de performanțele bune și reputația bună ale companiei.
Evitarea implicării în scandaluri publice din cauza producerii unor pagube de mediu, sociale sau a unor eșecuri de guvernanță.
Îmbunătățirea reputației și încrederii în brand, perceptibilă în special după primele rapoarte, dar acest beneficiu este puternic dependent de echilibrul și onestitatea raportării.
Sporirea competitivității și atragerea de surse noi de capital deoarece potențialii investitori au acces la mai multe informații relevante decât cele legal prevăzute.
Accesul facil la informațiile privind toate aspectele de mediu, personal, drepturile omului sau măsurile pentru combaterea corupției atât pentru persoanele care fac parte din organizație cât și pentru cele din exterior (clienți, furnizori, investitori, comunitatea locală, societatea civilă, etc.).
Creșterea vizibilității companiei în comunitate și asupra inițiativelor de responsabilitate socială desfășurate.
Raportarea non-financiară poate părea la o primă vedere foarte importantă pentru companiile care au nevoie de încrederea clienților în brandul propriu fie pentru că activează în domenii cu un puternic impact asupra mediului, fie că activează în industrii care atrag controverse. Însă, această raportare este la fel de importantă pentru o companie petrolieră cât este pentru afacerile de tip startup, unde investitorii și viitorii clienți cer de la bun început o activitate care să nu fie dăunătoare mediului și societății. Mai mult, o activitate sustenabilă înseamnă o afacere care dă garanția că poate rezista în timp și nu va dispărea la prima modificare legislativă de mediu.
Atragerea unor noi investitori, încheierea unor contracte sau stabilirea unor parteneriate sunt elemente esențiale pentru o companie, iar acestea depind tot mai mult de raportarea non-financiară.
