Fundația World Vision România a analizat ultima metodologie de acordare a burselor școlare supusă dezbaterii publice de către Ministerul Educației până în data de 4 septembrie 2023. În baza experienței programelor pe care le desfășoară de peste 30 de ani pentru accesul copiilor din mediile dezavantajate la o educație echitabilă și de calitate, inclusiv prin oferirea de burse, organizația a trimis către Ministerul Educației trei solicitări:

 

1. Reintroducerea burselor sociale destinate elevilor navetiști din mediul rural, pentru toate ciclurile de învățământ din mediul preuniversitar.

Deși în urmă cu un an fundația World Vision România și alte organizații reprezentative din domeniul educației au atras atenția asupra faptului că eliminarea burselor pentru liceenii de la sate navetiști va crește riscul abandonului școlar, iar CNCD a confirmat că este o măsură discriminatorie, observăm că Ministerul Educației nu a ținut cont de argumentele venite dinspre societatea civilă și alte instituții abilitate.

Concret, în loc să fie reintroduse bursele pentru liceenii din mediul rural care sunt nevoiți să studieze în altă localitate, așa cum prevedea ORDINUL nr. 3.073 din 31 ianuarie 2022, Ministerul Educației elimină, prin ultima propunere de metodologie pentru acordarea burselor, acest drept pentru toți elevii navetiști din mediul rural: atât din ciclul primar și gimnazial, cât și din ciclul liceal.

 

2. Reintroducerea burselor de studiu în varianta Ordinului nr. 3.073 din 31 ianuarie 2022, care prevedea că un elev poate beneficia de bursă de studiu dacă venitul per membru de familie nu depășește minimul pe economie și dacă are media anuală cel puțin 7,50.

Prin vechea metodologie, bursa de studiu împreună cu bursa pentru elevii navetiști din mediul rural asigurau o formă de sprijin pentru mii de copii din familii dezavantajate, dar care reușeau totuși să ajungă la școală.

De exemplu, venea în sprijinul unui copil crescut doar de mama sau de tatăl său al cărui salariu poate depășea doar cu 100 de lei salariul minim. La fel cum venea și în sprijinul unei familii cu doi copii și unde ambii părinți câștigau minimul pe economie ori în ajutorul unui elev de la sat care trebuie să facă naveta în fiecare zi pentru a ajunge la liceu sau la școală.

Mii de copii pentru care aceste burse reprezentau posibilitatea unui abonament de autobuz sau de cumpărat minimul de rechizite necesar rămân pe dinafară dacă actuala propunere de metodologie pentru burse va fi adoptată.

 

3. Justificarea și reevaluarea cotei de 30% de elevi/clasă pentru acordarea burselor de merit.

Conceptul de meritocrație asociat unei treimi dintre elevii acestei țări nu reflectă realitatea din teren. Într-o țară în care 44% dintre elevi sunt analfabeți-funcționali (conform rezultatelor testărilor PISA) și 30% care ar primi bursa de merit, ar însemna că doar 26% dintre elevi sunt de nivel mediu. Astfel, noua metodologie propusă de Ministerul Educației tratează copiii ca și cum ar fi la două extreme în privința nivelului de învățare.

“Ne dorim să înțelegem cum s-a ajuns la această cotă de 30% per clasă pentru bursa de merit – care sunt studiile și analizele de impact ale unei astfel de măsuri, dar și cum a fost stabilit procentul. Există inclusiv riscul ca elevii să se transfere în clase cu un nivel mai scăzut de învățare pentru a-și crește șansele de a primi bursă de merit. Pentru un elev care învață foarte bine, dar vine dintr-o familie dezavantajată, suma de 450 de lei (cât reprezintă cuantumul bursei de merit) poate ajunge un factor determinant în această direcție”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

„Mulți elevi depind de aceste burse. În primul rând, copiii respectivi trebuie să folosească transportul în comun oferit de firme private, deseori la un preț costisitor, pentru a ajunge la școală. Iar în multe cazuri, școlile nu le decontează prețul abonamentelor. În al doilea rând, pe lângă transport, rămân multe cheltuieli, poate mai puțin văzute, pentru copii”, a transmis Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România.