Asociația The Social Incubator, în parteneriat cu organizația non-profit, Social Impact Award, își propune să încurajeze și să sprijine tinerii în realizarea afacerilor sociale, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a comunităților locale.

Anul acesta, la competiția Social Impact Award din România au fost alese 14 echipe finaliste. Dintre aceste echipe, trei vor fi selectate de un juriu de experți pentru a participa la Summit-ul SIA, din toamnă. De asemenea, o a patra echipă va fi aleasă prin votul publicului, oferind astfel ocazia comunității să se implice activ în susținerea inovației sociale.

Echipele sunt alcătuite din tineri pasionați și inovatori, care își propun să abordeze provocări sociale diverse. În cadrul competiției, s-au evidențiat mai multe direcții în antreprenoriatul social, incluzând proiecte axate pe îmbunătățirea vieții oamenilor în vârstă, promovarea sănătății mintale prin inovație, stimularea activității fizice prin programe de sport accesibile și protejarea mediului înconjurător prin inițiative eco-friendly.

Pentru a oferi un sprijin suplimentar tinerilor, Asociația The Social Incubator a organizat un BootCamp intensiv, în cadrul căruia finaliștii și-au dezvoltat abilitățile în workshopuri specializate și au interacționat cu alți tineri entuziaști, care împărtășesc aceeași viziune pentru un viitor mai bun.

Suntem mândri să găzduim evenimentul Social Impact Award în România și să aducem împreună tineri inovatori din toate zonele țării. Prin această colaborare, ne dorim să contribuim la creșterea comunităților și la dezvoltarea soluțiilor creative pentru provocările sociale actuale„, a declarat Ruxandra Burcescu, project manager la Asociația The Social Incubator.