Patru din zece copii de la sate nu participă la nicio activitate extrașcolară, iar aproape jumătate dintre adolescenții din același mediu declară că nu le place școala. Mai mult, un sfert dintre tineri spun că nu și-au descoperit nicio pasiune, conform studiului “Bunăstarea copilului din mediul rural”.

Pentru a remedia aceste aspecte, Fundația World Vision România și Pepco România continuă sprijinirea educației copiilor și adolescenților din comunități dezavantajate prin proiectul “Educație pentru Viitor”. Astfel, 210 elevi primesc suport educațional, material și consiliere în funcție de nevoile lor.

Proiectul se desfășoară în condițiile în care România are de departe cel mai mare procent de copii care trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială (41,5%) din Uniunea Europeană. La o distanță semnificativă urmează Bulgaria cu 34% dintre minori ce se regăsesc într-o situație similară, conform Eurostat.

Unul dintre scopurile proiectului este diminuarea discrepanțelor dintre elevii din zonele rurale și cei din mediul urban, prin facilitarea accesului la școală și activități de educație non-formală de dezvoltare personală. Totodată, proiectul își propune să sprijine adolescenții în găsirea parcursului profesional cel mai potrivit pentru aceștia.

Cei 210 elevi (între 6 și 19 ani), beneficiari ai proiectului, provin din 90 de comunități rurale din 12 județe. În anul școlar 2023-2024, aceștia sunt sprijiniți prin stagii de practică pentru dezvoltarea profesională, sesiuni de mentorat vocațional, activități lunare de educație non-formală, burse, vizite în cadrul universităților și în companii, consiliere psihologică și activități de responsabilitate socială.

”Fiecare copil care descoperă o pasiune, care își găsește direcția în viață sau care pur și simplu reușește să continue școala este mărturia cea mai puternică a eforturilor noastre comune în vederea sprijinirii copiilor care au cea mai mare nevoie de noi. Când vedem că numărul beneficiarilor proiectului aproape s-a dublat într-un an, înțelegem că, împreună, putem face o diferență majoră”, a declarat Mihaela Nabăr, director-executiv World Vision România.

”Oferirea de oportunități de petrecere a timpului liber de calitate precum și investiția în educație – sub toate formele ei – reprezintă priorități strategice ale Pepco România în ceea ce privește implicarea companiei în comunitate. Parteneriatul cu World Vision România vine să ne confirme că această abordare multidimensională este cea mai eficientă intervenție pe care o putem face pentru acești copii și ne bucurăm să vedem progresul pe care aceștia îl realizează de la un an la altul”, a declarat Raluca Popescu, CSR Specialist Pepco România.