55 oameni pasionați de lucrul în societatea civilă, cu experiență în construcția și dezvoltarea de comunități, se întâlnesc în perioada 26 – 29 octombrie la Bălan, în județul Harghita la evenimentul offline Laboratorul Creștem Comunități.

Laboratorul este organizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Asociația Ecosportivă Sufletul Hășmașului, cu scopul de a identifica posibile soluții la problemele cu care se confruntă diferite comunități din țară. Localitatea Bălan nu a fost aleasă întâmplător. Fost oraș monoindustrial, cu o populație de 5.000 de persoane, în care restructurarea sectorului minier a afectat profund comunitatea din punct de vedere socio-economic, Bălan reprezintă un exemplu de reziliență.

”Am găsit la Bălan o comunitate care nu intră în clișeul orașelor mici din România, în curs de depopulare. Suntem impresionați de implicarea civică a oamenilor, a ONG-urilor din Bălan, cât și de abordarea deschisă și constructivă a reprezentanților autorităților. Deși la prima vedere Laboratorul Creștem Comunități În Stare de Bine aduce o infuzie de informații și expertiză către comunitate, ne propunem un proces din care toată lumea va învăța și se va inspira, descoperind comunitatea din Bălan”, declară Vlad Dumitrescu, Director Programe FDSC.

Laboratorul Creștem Comunități presupune ateliere de comunicare pentru ONG-uri și instituțiile publice, consultanță pentru dezvoltare locală, implicare civică, incluziune, transformare digitală și un târg de inițiative.

În cele 3 zile de învățare accelerată se va co-crea un eveniment participativ și colaborativ prin care se vor experimenta diferite metode de lucru, atât la nivel individual/ personal dar și organizațional. Scopul principal este contribuirea cu perspective noi la activitatea ONG-urilor din Bălan și buna colaborare dintre asociațiile locale, instituțiile publice, antreprenorii și societatea civilă.

Laboratorul Creștem Comunități face parte din platforma „Creștem ONG-uri”, o inițiativă a Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, și sprijinită de Kaufland România, ce are ca scop dezvoltarea organizațiilor neguvernamentale.