SOS Satele Copiilor România, în parteneriat cu Primăria Mereni și cu sprijinul financiar al Kaufland România, a amenajat un loc de joacă pentru copii în comuna Mereni, județul Teleorman.

Astfel, curtea grădiniței din localitate a fost transformată într-un loc de joacă exterior complex, la care au acces toți copiii din comunitate – aproximativ 300 de beneficiari – în orice zi a săptămânii. Proiectul de amenajare face parte din campania Caravana Faptelor Bune, prin care SOS Satele Copiilor rezolvă, alături de parteneri, 30 de probleme cu care se confruntă zi de zi familiile din comunitățile din țară, în care SOS Satele Copiilor derulează programe.

”Ne dorim să ajutăm copiii, familiile și comunitățile să crească frumos și, după cum știm cu toții, joaca reprezintă un aspect extrem de important în dezvoltarea copiilor. Ideea de a crea acest spațiu ne-a venit în urma mai multor excursii pe care noi le-am organizat, în care, de fiecare dată, copiii insistau să-i ducem la un spațiu de joacă, fiindcă la ei în localitate nu există un loc al lor, pentru distracție. Am identificat această nevoie în comuna Mereni și împreună cu partenerii din cadrul primăriei, am reușit să ne mobilizăm rapid și să construim un univers colorat și vesel pentru cei mici”, declară Adina Burlacu, Coordonator Serviciu de Asistență Socială SOS Satele Copiilor București.

”Am avut o colaborare foarte fructuoasă cu Asociația SOS Satele Copiilor, pe care ne dorim să o continuăm și în alte proiecte și probleme identificate la noi în comunitate. Inaugurarea locului de joacă reprezintă o oportunitate de dezvoltare și de evoluție pentru copiii noștri. Mulțumim Kaufland România fiindcă s-a alăturat efortului Primăriei cu sprijin financiar”, menționează Vasile Ciobanu, Viceprimar Comuna Mereni.