Pentru a preveni apariția și extinderea bullying-ului, Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației OMV Petrom, desfășoară programul Să fim prieteni – Fără Bullying în 60 de grădinițe din București și din țară. 600 de specialiști din grădinițe – educatori, directori și consilieri – au fost deja formați să utilizeze metodologia programului și, pe parcursul anului școlar 2023 – 2024, vor lucra cu 8.800 de copii preșcolari și cu părinții acestora pentru a crea comunități educaționale incluzive și sigure și a-i ajuta pe copii să aibă relații pozitive. Studiul preliminar efectuat în cadrul programului arată că 78% dintre educatori trebuie să gestioneze situații de bullying la grupă și 35% dintre educatori au în grupă copii care ocazional nu au cu cine să se joace.
Bullying-ul este un fenomen care apare la nivelul grupurilor de copii și se referă la comportamente variate care umilesc și exclud prin natura lor, sunt repetate sau fac parte dintr-un tipar care se manifestă pentru o perioadă de timp. Cel mai adesea, comportamentele de tip bullying sunt ascunse de ochii adulților și continuă în absența unor măsuri specifice de intervenție. Bullying-ul poate lua forma poreclitului sau a violenței fizice, dar se poate manifesta și mai subtil, prin ignorare, excludere, bârfă, zvonuri despre o persoană și, prin urmare, poate fi dificil de identificat.
Programul Să fim prieteni – Fără Bullying are la bază cercetări de ultimă oră si este fundamentat pe patru valori – toleranță, respect, grijă și curaj. Pentru implementarea programului, cele 60 de grădinițe beneficiază de formarea specialiștilor și primesc o valiză cu resurse ce conține instrumente educaționale specifice: ursulețul prietenos, ghiduri pentru specialiști, cărți cu activități, cartonașe de conversație, fișe cu exemple care stau la baza conversațiilor cu copiii.Cu ajutorul acestora, copiii învață să-și exprime emoțiile, dezvoltă o înțelegere mai profundă a propriului rol în interacțiunile cu prietenii, iar grupul de copii ca întreg este întărit. Prin folosirea materialelor, prin implicarea în numeroase conversații și activități de grup, copiii, părinții și specialiștii învață cum să gestioneze tachinarea și bullying-ul.
De asemenea, deoarece adulții sunt modele importante pentru copii în viața lor socială, programul conține instrumente de lucru pentru cadre didactice și părinți. Periodic vor fi organizate întâlniri pentru crearea unui mediu social pozitiv în cadrul grupului de părinți. Activitățile desfășurate cu aceștia urmăresc dezvoltarea abilităților parentale cu scopul reducerii riscului de abuz și neglijare, precum și stimularea cooptării părinților în dezvoltarea de strategii de prevenire și combatere a bullying-ului împreună cu specialiștii din grădinițe.
Metodologia programului a fost dezvoltată de Mary Foundation și Salvați Copiii Danemarca și a fost pilotată cu succes și adaptată de Salvați Copiii România, cu rezultate vizibile în ceea ce privește îmbunătățirea relațiilor dintre copii și dintre copii și adulți. Activitățile specifice metodologiei pot fi incluse cu ușurință în rutina zilnică și urmăresc întărirea relațiilor sociale ale copiilor, iar filosofia pe care se întemeiază este că relațiile pozitive dintre copii, încă de la vârste fragede, previn excluderea și bullying-ul.
Impactul intervenției va fi măsurat pe tot parcursul anului școlar, iar rezultatele vor fi folosite pentru a îmbunătăți și extinde edițiile din anii următori.
”Fenomenul de bullying poate lua diverse forme și se manifestă și printre copiii mici din grădinițe, unde principala preocupare este dezvoltarea abilităților sociale. Este crucial să prevenim și să-i învățăm pe copii cum să fie empatici, de la vârste fragede, pentru a nu ajunge în situații critice. Experiența echipei Salvați Copiii în implementarea Să fim prieteni – Fără Bullying sugerează că este nevoie de o abordare sistematică și proactivă în vederea promovării stării de bine a copiilor dar și pentru gestionarea conflictelor, astfel încât programul să elimine comportamentul de bullying pe termen scurt și, pe termen lung, să ducă la crearea unei culturi inclusive, plină de compasiune, în care valorile și filozofia programului au devenit o parte firească a convențiilor sociale”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
”Conform statisticilor, fenomenul de bullying ia amploare în România, de aceea considerăm că este necesar să intervenim cât mai devreme astfel încât să sprijinim copiii să-și exprime emoțiile într-un mod sănătos. Capacitatea copiilor de învățare depinde într-o mare măsură de starea lor emoțională. Susținerea unei educații timpurii de calitate este o prioritate pentru Fundația OMV Petrom și pentru Salvați Copiii România, iar programul Să fim prieteni oferă oportunități de a acționa și instrumente de lucru atât copiilor, cât și părinților și educatorilor, prin care să prevină bullying-ul și să promoveze relațiile pozitive prin propriul exemplu”, adaugă Ana Maria Mihăescu, Președinta Fundației OMV Petrom.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate