Principala cauză a abandonului școlar timpuriu în zonele vulnerabile o reprezintă limitarea posibilităților materiale. România are cel mai mare procent (85%) din UE de copii din familii cu un nivel slab de educație (cel mult gimnaziul absolvit de către unul dintre părinți) care se confruntă cu lipsuri materiale, potrivit celui mai recent studiu realizat de Eurostat. În 10 țări, din cele 27 de state membre ale UE, peste jumătate dintre copiii din gospodării cu nivel scăzut de educație au probleme în ceea ce privește satisfacerea nevoilor de bază.

Cele mai mari provocări cu care se confruntă zilnic copii din familii cu situații financiare precare sunt: lipsa rechizitelor și a hainelor pentru școală, imposibilitatea de a-și asigura măcar cele 3 mese principale ale zilei, accesul limitat la dispozitive digitale, imposibilitatea de a obține ajutor la teme atunci când au dificultăți, lucru cauzat de cele mai multe ori de lipsa pregătirii educaționale a părinților sau bunicilor care au grijă de aceștia.

Credem că, indiferent de mediul din care provin, toți copiii au dreptul la educație și mai credem că, și anul acesta, putem dona mai mult de jumătate de milion de lei ca urmare a campaniei din magazinele noastre, din perioada sărbătorilor de iarnă. Suma vine în completarea contribuției financiare pe care o facem an de an în programe de educație, așa cum este Pâine și Mâine, programul către care vom dona câte 1 leu pentru fiecare jucărie cumpărată din magazinele Lidl. Le mulțumim clienților noștri care ne demonstrează de fiecare dată că fiecare faptă contează pentru un viitor mai bun”, a spus Maria Mihai, Director de Comunicare și CSR, Lidl România.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, fiecare jucărie achiziționată din magazinele Lidl înseamnă sprijinirea copiilor din medii defavorizate pentru a avea acces la educație incluzivă de calitate și speranța construirii unui viitor mai bun pentru aceștia. Mai exact, fiecare jucărie achiziționată în perioada 9 noiembrie – 31 decembrie înseamnă 1 leu donat către World Vision România. Astfel, aproape 480 de copii din județele Vaslui, Vâlcea, Cluj și Dolj, care sunt beneficiari ai sprijinului oferit de Lidl proiectului Pâine și Mâine, vor putea beneficia și în anul 2024 de un pachet integrat pentru a-i sprijini să meargă la școală. Prin intermediul proiectului, copiii înscriși în program din clasele P-IV primesc zilnic o masă caldă și două ore remediale, rechizite, haine și alimente în funcție de nevoi, ateliere de dezvoltare personală, educație non-formală și tabere de vară.

De-a lungul ultimilor șase ani, în satele unde este implementat programul Pâine și Mâine prezența la școală a copiilor din clasele P-IV a crescut chiar și cu peste 40%. Totodată, 96% dintre directorii școlilor înscrise în programul fundației spun că atât masa caldă, cât și orele remediale îi ajută foarte mult în prevenirea abandonului școlar, mai ales în condițiile în care 2 din 10 copii de la sate spun că familia le asigură doar uneori sau nu le asigură niciodată suficientă mâncare, iar unu din patru elevi din ciclul primar spune că nu primește ajutor atunci când nu se descurcă la teme.