Promenada Mall București și Mega Mall își anunță sprijinul pentru comunitatea artistică și modă sustenabilă, prin intermediul parteneriatului cu Romanian Design Week (RDW), cel mai important eveniment multidisciplinar din România, dedicat designului și industriilor creative locale.  

Cele două centre comerciale vor beneficia de spații de expunere în cadrul festivalului, care are loc în București, în perioada 24 mai – 2 iunie, în clădirea fostului restaurant Cina. În același loc, va fi găzduit RDW Concept Store, un spațiu de shopping neconvențional, susținut de Promenada Mall și Mega Mall.  

Vizitatorii celei de a douăsprezecea ediții a Romanian Design Week vor avea ocazia să admire piesele primei colecții de haine din materiale reciclate lansată de Promenada Mall București alături de Velements, sub marca Electric Castle. Prin această colecție de slow fashion, centrul comercial își propune să promoveze sustenabilitatea în industria textilă și reutilizarea creativă. Proiectul a prins contur în luna aprilie, cu ajutorul campaniei It’s not goodbye, it’s wear you later, dedicată colectării de haine uzate, donate într-un cutie specială amplasată în Promenada. Prin intermediul colectei, s-a strâns aproximativ o tonă de haine, care au fost ulterior preluate de Velements, unul dintre promotorii modei sustenabile în România, pentru a fi transformate, prin tehnici de reciclare și redesign, într-o colecție vestimentară de tip capsulă.  

Toate fondurile obținute din vânzarea colecției la Electric Castle 2024 vor fi donate programelor de ajutorare a copiilor din medii defavorizate. Piesele vestimentare vor fi expuse la RDW, pe perioada desfășurării festivalul precum și în Promenada, în intervalul 28 mai – 3 iunie. 

Romanian Design Week (RDW) este un festival anual multidisciplinar destinat industriilor creative și finanțat de Ministerul Culturii. Tema creativă a ediției din acest an este Unlock the City.