One United Properties a fost selectată să dezvolte o clădire sustenabilă de birouri premium, pentru a acoperi nevoile gigantului german Infineon Technologies pe o perioadă de 15 ani, începând cu anul 2026. Valoarea totală a contractului se ridică la 57 de milioane de euro (fără TVA) și reprezintă unul dintre cele mai mari contracte de preînchiriere înregistrate vreodată pe piața locală de birouri.

Acordul prevede închirierea unui spațiu office cu o suprafață închiriabilă brută de 20.595 de metri pătrați (inclusiv terase și parcări), pentru o clădire de birouri pe care One United Properties o va dezvolta pentru noul sediu al Infineon Technologies în România. Compania germană este prezentă în România cu un centru de cercetare și dezvoltare de 18 ani, cu Bucureștiul ca hub principal. După un proces competitiv care a început acum mai bine de 3 ani, One United Properties a fost selectată ca partener pentru dezvoltarea proiectului.

Viitoarea clădire va fi situată în zona Barbu Văcărescu – Dimitrie Pompeiu din București și va include 3.000 de metri pătrați de laboratoare. Clădirea special concepută pentru Infineon Technologies va respecta principiile durabilității, încorporând cele mai recente tehnologii și materiale, cum ar fi sistemul geoexchange și caracteristici structurale speciale, precum și certificarea LEED Platinum. Livrarea este estimată pentru al doilea trimestru al anului 2026.

”Suntem mândri să anunțăm că în urma unui proces competitiv minuțios, compania noastră a fost selectată pentru a dezvolta o clădire de birouri complet nouă pentru sediul local al Infineon Technologies, cel mai mare producător de semiconductori din Germania și una dintre cele mai importante companii din domeniu la nivel mondial. Acest contract reprezintă o realizare semnificativă pentru One United Properties și unul dintre cele mai importante acorduri înregistrate vreodată pe piața locală de birouri”, a declarat Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.

Prin semnarea acestui contract, Infineon își confirmă angajamentul față de București și România drept o regiune importantă pentru cercetare și dezvoltare și pune bazele pentru creșterea viitoare. Această clădire, proiectată special ca un centru de cercetare și dezvoltare de înaltă tehnologie, va oferi inginerilor noștri un mediu de lucru foarte atractiv și infrastructură de laborator de vârf pentru a îndeplini împreună promisiunea noastră de a aborda cele două provocări definitorii ale vremurilor noastre, decarbonizarea și digitalizarea”, a declarat Guenter Krasser, Vicepreședinte și Director General al Infineon în România.