16 iulie 2024
Asociația Plan B organizează primul escape room nutrițional pentru copii
Asociația Plan B a dat startul școlii mobile de alimentație sănătoasă, Caravana Akademia Kinderland, dezvoltată în colaborare cu Kaufland România pentru al…
15 iulie 2024
Elevi din 539 de școli au participat la proiectele educaționale care promovează stilul de viață sănătos
Fundația PRAIS, împreună cu partenerul său fondator Nestlé România, anunță că mișcarea națională „Și Eu Trăiesc Sănătos!” - SETS, organizată anul acesta în 19…
8 iulie 2024
Asociația Sărbătoarea Gustului a încheiat o nouă ediție a programului de educație nutrițională
Cea de-a 7-a ediție a programului Sărbătoarea Gustului, organizat de Asociația Sărbătoarea Gustului și finanțat de Fundația Auchan cu peste 80.000 euro, s-a…
11 iunie 2024
Edenred lansează noi ateliere de educație nutrițională pentru bucătarii din unități de învățământ
Edenred România, în parteneriat cu Asociația Școlilor Particulare (ASP) și Selgros România a organizat la Timișoara primul atelier de educație nutrițională din…
23 mai 2024
Danone România aniversează 25 de ani de producție locală sustenabilă
Cea mai performantă fabrică Danone din Europa aniversează 25 de ani de producție locală, cu lapte provenit 100% de la fermieri români și produse lactate care…
22 mai 2024
PepsiCo anunță achiziția primului autocamion electric de la Volvo Trucks
PepsiCo România anunță achiziția primului său autocamion electric, modelul Volvo FM Electric 4x2, care va contribui la aprovizionarea cu materii prime a…
21 mai 2024
Ferma „Sol și Suflet” a devenit un posibil model autosustenabil pentru agricultura regenerativă
Ferma Sol și Suflet, o inițiativă a Institutului de Cercetare în Permacultură din România și dezvoltată cu suportul financiar de 1,25 milioane lei din partea…
7 mai 2024
Competiția WorldSkills de Gastronomie Sustenabilă, la prima ediție în România
Prima ediție a Competiției WorldSkills de Gastronomie Sustenabilă organizată în România, a avut loc în data de 26 aprilie 2024 și s-a desfășurat în Timișoara.…
25 aprilie 2024
Arctic lansează campania „Din dragoste pentru bucătăria Arctic”, o reinterpretare a celor mai căutate opt rețete din România
În ultimii ani, preferințele gastronomice ale consumatorilor români au reflectat o tranziție semnificativă către stiluri noi. În special în cazul generațiilor…
22 aprilie 2024
World Vision România: Programul „Masă Sănătoasă” a fost implementat real în o treime dintre școlile beneficiare în primul semestru al anului școlar
Potrivit studiului „Sunt hrăniți #Destul copiii României? Masa la școală și masa acasă”, realizat de World Vision România cu sprijinul Lidl, în primul semestru…
25 martie 2024
Munch, aplicația care ajută la reducerea risipei alimentare, s-a lansat oficial în România
Munch, aplicația care ajută la reducerea risipei alimentare, s-a lansat oficial pe piața din România. În primă fază, aplicația pune la dispoziția clienților…
19 martie 2024
De Ziua Mondială a Reciclării, McDonald’s în România își reafirmă angajamentul față de economia circulară
Cu ocazia Zilei Globale a Reciclării, celebrată la nivel internațional pe 18 martie, Premier Capital plc, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor…