Pe data de 10 iulie a avut loc Finala Challenge Labs 2023, în care jurații au ales echipa câștigătoare a celei de-a treia ediții de program. Ecodot este o soluție eficientă și ecologică pentru gestionarea deșeurilor organice pentru ferme și utilizatori casnici, care transformă resturile alimentare în biogaz și îngrășăminte naturale, reducând astfel emisia de gaze cu efect de seră și impactul negativ asupra solului și apelor subterane. Echipa câștigătoare va fi propusă în programele cu finanțare ale EIT Food, cea mai mare comunitate de inovare alimentară din lume.
La Challenge Labs 2023 au participat trei echipe multidisciplinare, formate din profesioniști din domeniul agrifood și industrii complementare, care au dezvoltat împreună soluții ce adresează două dintre cele mai presante provocări ale industriei alimentare: valorificarea deșeurilor alimentare organice de către autoritățile publice, producători și procesatori sau industria HORECA și dezvoltarea unui sistem online de măsurare și comparare a micilor piețe de producători de alimente.
Programul este dezvoltat de EIT Food și Impact Hub Bucharest și susținut de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV). EIT Food este susținut de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene.
„Anul acesta, am fost plăcut surprinși de background-ul divers al participanților înscriși la Challenge Labs. Un alt aspect inedit este faptul că soluțiile propuse au fost orientate mult mai mult pe impact și pe ceea ce pot rezolva concret și mai puțin pe partea financiară și profit. Putem observa clar că interesul și implicarea în soluționarea problemelor existente în sistemul agroalimentar din România au crescut de la an la an”, a declarat Andreea-Ruxandra Stanciu, Program Manager Impact Hub Bucharest și EIT Food Hub Coordinator.
„USAMV București a participat la această competiție cu o echipă de la Facultatea de Biotehnologii. Susținem studenții cu idei antreprenoriale și parteneriatele care face posibilă expunerea ideilor acestora către specialiști din domenii diferite de expertiză. Sperăm ca la acest tip de competiții să participe cu mult curaj, anul viitor, cât mai mulți studenți de la cele șapte facultăți din USAMV București.”, a declarat Eugenia Alecu, Lector univ. dr. USAMV.
Challenge Labs, aflat la cea de-a treia ediție, reunește profesioniști din domeniul agroalimentar și domenii conexe cu scopul de a genera soluții și afaceri inovatoare ce pot să răspundă provocărilor din sectorul agrifood.
Înscrierile au fost deschise experților din domeniu, cercetătorilor, profesorilor, angajaților din companiile food & drinks, absolvenților facultăților de profil și celor care au cunoștințe și expertiză în zona de product development, sisteme alimentare, biotehnologie, marketing sau antreprenoriat.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate