Asociația Zi de Bine și NEPI Rockcastle au inaugurat Parcul Dorului din Târgu Mureș, un proiect dedicat amintirii persoanelor dragi, trecute în neființă. Parcul este amplasat pe esplanada din spatele centrului comercial Shopping City Târgu Mureș, unde s-au plantat 75 de arbori și plante ornamentale. 

La inaugurare, au participat zeci de mureșeni, alături de inițiatoarele proiectului și fondatoarele Asociației Zi de Bine, Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, precum și de reprezentanți ai NEPI Rockcastle și Shopping City Târgu Mureș. În cadrul evenimentului mureșenii care au adoptat un copac au prins de acesta o plăcuța memorială cu un cod QR, care aduce la viață povestea unui om drag. Terenul pe care a fost amenajat parcul este pus la dispoziție de NEPI Rockcastle și va fi administrat de Shopping City Târgu Mureș. 

”Peste tot pe unde mergem, parcurile Dorului sunt întâmpinate cu multă delicatețe și recunoștință.  Să-i vedem pe oameni îmbrățișându-și copacii sau așezându-se pur și simplu pe o bancă cu ochii la copacii-viață a fost foarte emoționant și ne-a făcut să înțelegem încă o dată necesitatea unui astfel de proiect, care este, în primul rând, despre viață și celebrarea ei“, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE. 

”Apreciem și susținem proiectul Parcurilor Dorului, al Asociației Zi de Bine, pentru că reprezintă în primul rând un omagiu adus vieții și un loc de reculegere și aducere aminte pentru toți cei care au pierdut un om drag. Dorința noastră de a avea un Parc al Dorului și în Târgu Mureș este firească, în contextul angajamentului NEPI Rockcastle de a se implica activ în viața comunității prin diferite inițiative, în toate orașele în care deținem centre comerciale”, au adăugat reprezentanții NEPI Rockcastle.  

Parcul Dorului din Târgu Mureș este al șaselea proiect de acest tip inaugurat de Asociația Zi de Bine, după București, Lugoj, Oradea, Brașov și Constanța. Până acum, au fost adunate peste 500 de povești în toate aceste parcuri.