ASAP România, programul Fundației The Institute, a lansat un ghid de colectare separată dedicat tuturor instituțiilor de învățământ din România pentru a le sprijini în procesul de pregătire, dimensionare și implementare a infrastructurii de colectare separată și pentru buna relaționare cu autoritățile, administrațiile publice și toți cei implicați în acest proces.
Crearea ghidului vine ca urmare a eforturilor constante din ultimii ani din partea ASAP de a ajuta la crearea unei infrastructuri de colectare separată în toate școlile din România și a discuțiilor cu reprezentanții instituțiilor de învățământ cărora nu le sunt clare toate etapele acestui proces.
Astfel, ASAP a aplicat un chestionar în localitățile partenere în proiect, în perioada mai-iunie 2023, iar pe baza statisticilor obținute a creat ghidul de bune practici împreună cu experții în managementul deșeurilor de la Asociația ECOTECA, partener strategic al programului.
”ASAP înseamnă educație pentru colectarea separată, atât pentru elevi, cât și pentru reprezentanții școlilor, iar acest ghid ne întărește poziția de educator sau instructor de care au nevoie școlile atunci când implementează aceste procese. Și e important ca totul să se desfășoare cât mai ușor, corect și eficient, fie cu asistență din partea programului ASAP, fie pe cont propriu”, a declarat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.
”Pentru noi toți, colectarea separată a deșeurilor trebuie să fie simplu de înțeles și de aplicat. Prin acest ghid am încercat exact acest lucru: să oferim informații clare și utile celor care administrează deșeuri în unitățile de învățământ, astfel încât să poată derula această activitate în concordanță cu legislația în vigoare, adeseori intimidant de stufoasă. Așadar, în ghid vor găsi exact ceea ce au de făcut, fără a trebui să studieze zeci de legi, hotărâri de guvern, ordonanțe sau ordine de ministru”, adaugă Adriana Gheorghe, specialist în managementul deșeurilor la Asociația ECOTECA.
Reprezentanți ai 257 de instituții de învățământ din 31 de județe și din Municipiul București au răspuns chestionarului. Majoritatea consideră că sistemul de colectare separată este un proces important pentru instituțiile de învățământ și doresc să fie sprijiniți în implementarea acestui sistem prin materiale relevante care să îmbunătățească întregul proces.
Potrivit sondajului, 77% dintre respondenți au implementat sistemul de colectare separată în școli, 71% dintre școli au coșuri mici de colectare separă în interior și 79% au și pubele de colectare în exterior. În timp ce 49% dintre respondenți au spus că fac colectare separată pe 4 fracții (hârtie și carton, plastic și metal, sticlă, menajer – amestecat) în interiorul instituțiilor de învățământ, 37% au spus că nu fac deloc acest tip de colectare separată. Totodată, doar 64% dintre respondenți păstrează evidența gestiunii deșeurilor, conform obligațiilor legale, 30% consideră că au nevoie de sprijin pentru păstrarea evidenței deșeurilor generate, iar 26% declară că au nevoie și de mediere a relației cu autoritățile implicate.
Pe lângă identificarea nevoilor și oferirea de soluții pentru implementarea colectării separate, ghidul ASAP mai cuprinde și un glosar de termeni tehnici specifici domeniului și o serie de anexe ce pot fi utilizate de reprezentanții unităților de învățământ care sunt responsabili cu gestionarea deșeurilor, precum adrese tipizate pentru administrațiile publice sau pentru companiile de salubritate, modele de fișe de verificare, formulare și rapoarte.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate