ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, raportează că anul 2023 a fost unul al consolidării parteneriatelor regionale, atât cu administrațiile locale, cât și cu instituțiile de învățământ.

Printre proiectele ASAP care s-au evidențiat în anul 2023 se numără jocul „Adevăr sau Reciclare”, desfășurat în cadrul atelierelor și workshop-urilor pentru elevii din întreaga țară, concursul BANDA ASAP pe tema reciclării sau Școala ASAP+, prin care 6 licee vor deveni școli model de sustenabile. În plus, echipa ASAP a căutat și în 2023 cele mai populare evenimente unde să le detalieze adolescenților importanța reciclării plasticului și a colectării separate. Astfel, au fost continuate parteneriatele cu Electric Castle, Gala Societății Civile, Forumul Orașelor Verzi din Brașov și cu alte organizații de mediu în cadrul „River Cleanup Collective @Dunăre”.

Până în prezent, programul ASAP a ajuns la aproximativ jumătate de milion de elevi din peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, cu 7 orașe mai mult față de anul 2022. Totodată, 114 instituții de învățământ au digitalizat complet raportarea deșeurilor în 2023, ghidate de ASAP, și urcă cifrele direct în platforma expert-deseuri.ro

În ceea ce privește cantitatea de deșeuri colectate de școlile din programul ASAP, acestea au raportat 721 de tone colectate în total, dintre care 82 de tone reciclabile și 639 de tone menajere, cu o cantitate medie / elev de 15,74 kg, în creștere față de anul 2022 (14,31 kg).

Conform datelor furnizate de partenerii de la Asociația Ecoteca, școlile care s-au implicat în 2023 în programul ASAP au contribuit la reducerea amprentei de carbon cu echivalentul a 22,41 tone.

2023 a fost cu siguranță un an al consolidării parteneriatelor create în toată perioada de activitate a programului și credem că e necesar, atunci când ai ca obiectiv principal dezvoltarea unei rețele naționale de infrastructură pentru colectarea separată în școli, să te asiguri, periodic, de buna colaborare a tuturor celor implicați. Am organizat astfel, în 2023, 10 întâlniri virtuale cu peste 400 de reprezentanți ai școlilor, pentru a se familiariza cu programul, a afla noutăți și a primi îndrumări, și 5 mese rotunde la Brașov, Iași, Călărași, Constanța și București, cu aproximativ 100 de participanți – reprezentanți ai școlilor, ai administrațiilor locale, salubriști, autorități de mediu etc. – pentru a pune pe foaie idei, a clarifica situații, a dezbate pașii următori și a trage concluzii. Ne bucurăm că subiectul colectării separate nu mai e privit cu reticență și că există din ce în ce mai multă deschidere din partea tuturor celor implicați”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

Ca obiectiv general al anului 2024, ASAP România vizează creșterea nivelului de interacțiune cu comunitatea activă a programului și dezvoltarea de instrumente utile de educare pe teme de responsabilitate socială, cu precădere pe cea a protecției mediului. Activitățile prin care ASAP va interacționa cu elevii, atât în școli, cât și în mediul digital, continuă și în 2024.