Asociația Young Initiative alături de fundația World Vision România anunță încheierea proiectului ,,Acceleratorul de Sustenabilitate pentru ONG-uri”, prin care peste 20 de organizații din România au trecut printr-un proces de dezvoltare organizațională pentru a avea un impact sporit în comunitate.

Tot în cadrul proiectului au fost create mai multe instrumente și resurse de învățare precum cursurile online de „Comunicare nonprofit”, „Reziliență organizațională”, „Bună guvernanță în ONG-uri” și Self-Accelerator, un instrument online care să ajute orice organizație să parcurgă propriul proces de dezvoltare organizațională.

”Ne propunem să ducem mai departe lecțiile învățate și să lărgim cadrul de acces la instrumentele dezvoltate în proiect: cursurile MOOC și instrumentul Self-Accelerator. De asemenea, ca urmare a feedbackului pe care l-am primit din sector ne dorim să continuăm cu organizarea Forumului ONG și să facilităm spații de discuție privind dezvoltarea sustenabilă a organizațiilor non-profit din România”, a declarat Răzvan Sassu, manager proiect ”Acceleratorul de Sustenabilitate pentru ONG-uri”.

Prin programul Accelerator ONG, desfășurat timp de 16 luni în cadrul proiectului, peste 20 de ONG-uri din România active în mediul rural și urban mic sau în domenii precum tineret, mediu, drepturile omului și educație civică, au fost susținute în mod direct prin sesiuni de mentorat și coaching pentru a dezvolta cele mai potrivite strategii de creștere și transformare organizațională.

În cadrul proiectului au fost dezvoltate și trei cursuri MOOC gândite pentru a răspunde nevoilor reale de învățare și dezvoltare ale ONG-urilor din România: Comunicare Non-profit, Reziliență Organizațională, Bună Guvernare. Cursurile se adresează atât managerilor organizațiilor non-profit, cât și angajaților și voluntarilor, și oferă cunoștințele și informațiile necesare pentru a ajuta orice ONG să își poată desfășura activitatea cât mai eficient și a își atinge obiectivele.

De asemenea, în cadrul proiectului a fost lansat instrumentul Self-Accelerator care oferă metode și exemple concrete prin care fiecare ONG poate parcurge singur, neasistat propriul proces de dezvoltare organizațională. Resursele, aduse împreună sub forma instrumentului Self-Accelerator au fost folosite și testate cu succes în cadrul Accelerator ONG. Prin accesarea instrumentului Self-Accelerator se poate realiza diagnoza organizației, o planificare strategică, metode de implementare și monitorizare a strategiei.

Proiectul ,,Acceleratorul de Sustenabilitate pentru ONG-uri” a fost derulat de Asociația Young Initiative în parteneriat cu Fundația World Vision România cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.