Centrul Comercial Plaza România București găzduiește sâmbătă, 28 februarie 2026, concertul „Heartbeat de Dragobete” – un eveniment care aduce împreună 217 copii din Sectorul 6 implicați în Programul Național Cantus Mundi. Astfel, între orele 15:00 și 18:00, coruri și soliști din unități de învățământ din Sectorul 6 vor interpreta un repertoriu național și internațional într-un eveniment cu acces gratuit, deschis publicului larg.

Cantus Mundi este cel mai amplu program național de integrare socială prin muzică din România și este un proiect dezvoltat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Programul promovează accesul egal la educație muzicală și creează contexte în care copiii din medii diferite învață să colaboreze, să se asculte și să construiască împreună. În același timp, aceștia își dezvoltă încrederea în sine, disciplina, empatia și capacitatea de a lucra în echipă.

Pe scenă vor urca: Corul „Juniorii”, Corul „Altfel”, Corul „Pasărea Măiastră”, Corul „Armonia”, Corul „Minionii îndrăgostiți ai clasei a II-a”, Corul „Crescendo”, Corul „Sunete și zâmbete”, grupurile vocal-instrumentale „Flori de tei” și „Raze de soare”, „Voci de primăvară” și Corul „Dolce Suono” și solista Victoria Caraș.

Prin găzduirea acestui eveniment, Plaza România reconfirmă angajamentul de a susține proiecte cu impact social real, care contribuie la incluziune, acces egal la educație și consolidarea coeziunii comunitare, transformând spațiul comercial într-un loc de întâlnire pentru educație, cultură și experiențe cu impact pozitiv.