În urma victoriei obținute la Finala Națională Gen-E din 25 mai, de la București, România va fi reprezentată la GEN-E 2026 de 5 echipe – două de studenți (OctoTrack și Algebo.AI) și trei de elevi (VoiceLens, InSightEd și Vivo).

Echipa de elevi VoiceLens, de la Liceul Teoretic Decebal din București, și echipa de studenți OctoTrack, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, vor reprezenta România în competiția principală pentru titlul de Compania Anului în Europa, prezentându-și proiectele în fața unor jurii internaționale alcătuite din lideri ai mediului de afaceri, antreprenori, investitori și experți în inovare.

Suntem mândri că tineri antreprenori din România vor reprezenta țara noastră la GEN-E 2026, alături de cele mai bune echipe de elevi și studenți din Europa. Pentru ei, această experiență este mai mult decât o competiție: este o ocazie de a învăța, de a-și testa ideile într-un context internațional și de a vedea că soluțiile dezvoltate la nivel național pot avea relevanță dincolo de școală, de orașul lor și de granițele țării. Tema din acest an a evenimentului reflectă foarte bine spiritul acestor tineri: curajul de a colabora, de a inova și de a construi proiecte cu impact real. Pentru Junior Achievement România, participarea lor este o confirmare importantă a potențialului pe care îl au tinerii atunci când educația antreprenorială este conectată cu lumea reală” – Alice Cornea, CEO, Junior Achievement România

Tema GEN-E 2026, „Dincolo de granițe”, evidențiază capacitatea tinerilor de a colabora, de a inova și de a găsi soluții la nivel transnațional și intercultural. Pe parcursul competiției, participanții vor prezenta inițiative care acoperă domenii precum sustenabilitatea, soluțiile pentru economia circulară, inteligența artificială, inovația digitală, tehnologiile din domeniul sănătății, măsurile climatice și afacerile cu impact social.

GEN-E 2026 se desfășoară în Riga, Letonia, în perioada 7-9 iulie 2026, și reunește echipe care participă anual la programele Junior Achievement din întreaga Europă.