Grupul Zentiva în România, cel mai mare producător de medicamente generice și a treia cea mai mare companie farmaceutică pe plan local în valoare, a derulat în 2022 a treia mare acțiune a sa de împădurire din Munții Făgăraș, proiect implementat cu sprijinul Fundației Conservation Carpathia.

Procesul de plantare s-a derulat în 2022 în două etape: în primăvară s-au plantat 20.000 de puieți, iar în toamnă vremea a permis plantarea unui nou lot de 40.000 de copaci.

Începând cu 2019, Grupul Zentiva în România a contribuit la reabilitarea zonelor afectate de tăieri ilegale din Munții Făgăraș cu un total de 87.000 de copaci, care acoperă o suprafață de aproximativ 22 de hectare. Angajamentul consecvent pentru reconstrucția acestei zone se înscrie inițiativei PlanetZ, prin care Grupul Zentiva acționează pentru refacerea și protejarea sustenabilă a resurselor naturale.

„Suntem convinși că putem schimba în bine lumea din jurul nostru prin responsabilitate și consecvență, prin tenacitatea de a face ce este necesar și util, de a duce un lucru la bun sfârșit, de a avea în mod real un impact palpabil și durabil. Pentru al treilea an consecutiv sprijinim Fundația Conservation Carpathia în misiunea sa de a recupera mediul natural din Munții Făgăraș pierdut în urma deciziilor și acțiunii umane. Vom continua și în acest an cu proiecte de mediu și protecție a biodiversității”, a declarat Simona Cocoș, Director General Zentiva România și Republica Moldova.

Cu sprijinul Zentiva, Conservation Carpathia a plantat până acum un mix divers de puieți de arbori considerați fără valoare comercială, dar foarte importanți pentru biodiversitate – fag, brad, molid, paltin, ulm și scoruș.

Acțiunile de mediu susținute de către Zentiva se adaugă altor angajamente și proiecte ale Grupului de a reduce utilizarea de resurse, de a proteja și reface resursele naturale și de a utiliza resurse regenerabile. Toate operațiunile Grupului Zentiva din România utilizează energie verde 100%. Iar recent, Grupul a recepționat un proiect pentru producția de energie electrică prin panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 200kW, care va asigura 10% din consumul de energie al fabricii de medicamente generice Labormed.

„În compania noastră suntem ghidați de responsabilitatea față de colegi, pacienți, parteneri și planetă. Știm că dacă acționăm acum, putem asigura un viitor sustenabil în care generațiile viitoare se vor putea bucura de viața pe planeta noastră așa cum o facem noi”, a completat Simona Cocoș.