Asociația WWF-România – Filiala Maramureș anunță lansarea unui nou proiect dedicat protejării naturii și îmbunătățirii conviețuirii dintre oameni și fauna sălbatică în zona de graniță dintre Slovacia, România și Ucraina.
Proiectul „Cooperare pentru protejarea biodiversității și asigurarea unei coexistențe viabile om-faună sălbatică în zona transfrontalieră SKROUA” (COOP4SAFE) reunește cinci parteneri principali: WWF-România – Filiala Maramureș, RachivEcoTour, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Maramureș, AEVIS și Parcul Național Natural Verkhovynskyi. Această inițiativă este cofinanțată de Uniunea Europeană prin programul Interreg VI-A NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucraina.
Cele trei obiective principale ale proiectului sunt dezvoltarea unui sistem de colectare și monitorizare a datelor pentru evaluarea biodiversității și a conflictelor om – faună sălbatică, implementarea unor soluții pentru refacerea habitatelor și crearea, testarea, promovarea unor instrumente pentru prevenirea conflictelor om – faună sălbatică.
Munții Carpați reprezintă una dintre cele mai importante regiuni naturale ale Europei, fiind habitat pentru numeroase specii de plante și animale, dar și un coridor ecologic esențial. Cu toate acestea, zona se confruntă cu provocări majore, precum distrugerea habitatelor și conflictele om-faună sălbatică. Proiectul COOP4SAFE își propune să abordeze aceste probleme prin măsuri de protecție a habitatelor și prin crearea unor soluții eficiente pentru o conviețuire armonioasă între oameni și fauna sălbatică.

Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate