Transformarea digitală câștigă teren în practica de business, iar companiile deschise la utilizarea instrumentelor digitale, care au o bună planificare și țin pasul cu tendințele, sunt mult mai bine pregătite să facă față provocărilor din piețele actuale. Raportul „Pregătit pentru viitor” al Vodafone Business, realizat în 2021, în parteneriat cu London School of Economics, a evidențiat faptul că 94% dintre companiile care folosesc instrumente digitale sunt mai bine poziționate pentru a face față riscurilor.

Comisia Europeană investește în soluții care permit țărilor membre să adopte și să implementeze soluții digitale. Pentru aceste finanțări sunt vizate atât autoritățile publice, cât și companiile și ONG-urile. Fondurile contribuie la formarea de abilități tehnologice, implementarea de soluții de digitalizare a serviciilor publice, precum și soluții de siguranță cibernetică. Pentru soluțiile vizate, sunt menționate comunitățile SMART – unde tehnologia este la îndemâna întregii economii și societăți. Aceste comunități includ atât instituții publice digitalizate, cât și un nivel ridicat de interconectivitate, pentru a deservi cetățenii.

De exemplu, European Digital SME Alliance, cea mai mare rețea de IMM-uri din domeniul IT&C din Europa, reprezentând peste 45.000 de companii din spațiul european, reprezintă un efort conjugat a 30 de asociații naționale și regionale de IMM-uri din statele membre ale Uniunii Europene și din alte state vecine din regiune, care are ca obiectiv plasarea digitalizării IMM-urilor în centrul agendei Uniunii Europene. Și asta pentru că a ajuns la concluzia că există o legătură foarte puternică între dezvoltarea sustenabilă a unei afaceri și procesul de digitalizare a acesteia. De aici și promovarea conceptului de digitalizare sustenabilă.

Digitalizarea sustenabilă de tip B2B reprezintă un proces de lungă durată, al unor relații B2B de simbioză prin care companiile non-digitale devin lideri în domeniul digitalizării. Iar de cele mai multe ori, companiile care adoptă acest proces sunt IMM-urile, pe care le numim digital enablers. Digitalizarea sustenabilă începe atunci când un business tradițional achiziționează soluții software specializate pentru a-și transforma modelul lor de business într-unul digital. În cele din urmă, acestea dobândesc abilitățile digitale, își reconstruiesc complet operațiunilor și devin adevărați inovatori digitali”, spune Dr. Oliver Grün, președintele Digital SME.

De exemplu, pe segmentul IMM-urilor, Vodafone a dezvoltat V-Hub, platforma online dedicată companiilor mici și mijlocii, cu acces gratuit la resurse, informații și tutoriale relevante pentru digitalizare. Platforma este structurată în patru secțiuni principale: Expertiză digitală, Marketing digital, Securitate digitală și Muncă de la distanță. Mai mult, prin intermediul V-Hub, companiile pot intra în legătură cu un consultant Vodafone Business, pentru expertiză gratuită.

Mihnea Rădulescu, Enterprise Business Unit Director la Vodafone RomâniaProcentul IMM-urilor care au folosit cel puțin un nivel de bază al instrumentelor digitale a fost de 22% anul trecut, un nivel semnificativ inferior comparativ cu media de 55% din Uniunea Europeană”, spune Mihnea Rădulescu, Enterprise Business Unit Director la Vodafone România.

Potrivit acestuia, este important de luat în calcul faptul că în timp ce marile corporații sunt aproape în totalitate digitalizate, IMM-urile încă au multe de învățat în acest domeniu.

Acest lucru reprezintă o problemă majoră având în vedere că IMM-urile contribuie cu peste 50% la PIB-ul României și angajează peste 60% din forța de muncă”, mai spune Mihnea Rădulescu.

În zona companiilor mari, un exemplu de business care a crescut sustenabil este compania de curierat Sameday. Astfel, în 2021, Sameday a anunțat o creștere a veniturilor cu 142% față de anul precedent. Această creștere dinamică a avut la bază dezvoltarea comerțului electronic. Vodafone România, în calitate de partener de tehnologie, a personalizat și furnizat soluții tehnologice în trei arii de activitate: sortarea și manipularea optimizată a coletelor în centrul logistic, coordonarea eficientă a rețelei de curieri și extinderea sustenabilă a rețelei de locker-e.

Mihnea Rădulescu mai spune că digitalizarea este necesară și obligatorie pentru companii tocmai pentru că poate crește nivelurile de productivitate și ajută organizațiile să ajungă mai rapid la clienții lor, oferind prețuri mai scăzute.

Digitalizarea facilitează competitivitatea, eficiența și productivitatea. Trebuie să te faci cunoscut pe piață consumatorilor tăi și să fii în măsură să le oferi acestora prețuri competitive. Iar acest obiectiv nu mai poate fi atins fără a încorpora tehnologia în viața de zi cu zi a unei companii”, spune acesta.

Odată pusă la dispoziția actorilor sociali și economici, tehnologia va însemna digitalizarea unor industrii diverse precum cea alimentară, transporturi, sănătate sau orice alt sector. La nivel de țară, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, se fac pași pentru transformarea digitală a instituțiilor publice, creșterea accesului cetățenilor la soluții digitale și comunicarea mai facilă între instituții și oameni.

Vodafone România susține acest demers național prin implementarea de soluții digitale și consolidarea infrastructurii digitale. Compania a inițiat, de-a lungul timpului, programe de conectare în domeniul sănătății, al educației și al administrației publice și a investit în accesul la soluții digitale revoluționare, în premieră pentru piața românească, precum telemedicina. În plus, a dotat școli și a oferit elevilor și profesorilor instrumentele digitale necesare pentru a aduce învățarea mai aproape de standardele moderne.

Proiectele au inclus atât dotarea cu echipamente, cât și efortul de formare a profesorilor în utilizarea noilor tehnologii. Două exemple în acest sens sunt proiectele Școala din Viitor și Edushare, în care tehnologia ajută atât profesorii, dar mai ales elevii să recupereze stagnarea din procesul educațional cauzată de pandemia COVID-19 și să utilizeze tehnologia ca mod eficient de conectare la realitățile actuale. În plus, proiectele IoT și NB-IoT contribuie semnificativ la implementarea de soluții eficiente, unde tehnologia ajută la optimizarea activităților operaționale, dar în egală măsură reduc impactul asupra mediului.

agricultura sustenabila

Digitalizarea în sectorul agricol

În contextul în care există o tendință tot mai accentuată de utilizare responsabilă a resurselor, agricultura de precizie este un element cheie. Aceasta se bazează pe soluții și tehnologii digitale și permite furnizarea cantității exacte de substanțe (apă, nutrienți, pesticide), la momentul optim pentru culturile agricole. Soluțiile digitale aduc fermierilor beneficii majore de creștere a productivității și calității culturilor, menținere a sănătății solului, reducere a costurilor de producție, prin optimizarea utilizării de fertilizatori, apă, pesticide, precum și de eficientizare a resurselor umane, prin automatizarea activităților specifice în sere și solarii. În plus, utilizarea tehnologiilor digitale poate ajuta fermierii să își reducă amprenta de mediu, optimizând utilizarea resurselor, reducând deșeurile și utilizând tehnici agricole de precizie. Pentru sectorul agricol, Vodafone a creat o platformă cu informații, dar și pachete personalizate in funcție de nevoile specifice ale fiecărui fermier și consultanță pentru alegerea celor mai bune variante.