Asociația Viitor Plus, prin programul Harta Reciclării, lansează Al 12-lea ceas – o campanie de educare și conștientizare a impactului pe care îl au deșeurile asupra mediului și sănătății.

Campania pornește de la contextul alarmant al gestionării deșeurilor din România, asociația semnalând că problema poluării persistă, chiar dacă există legislație de combatere, organismele de control și sancțiuni.

De ani buni, situația deșeurilor este neschimbată. Sunt aruncate la marginea drumurilor, pe spațiile verzi, în lacuri și albiile râurilor. Legile impun ținte tot mai ridicate de reciclare și fracții noi care trebuie colectate separat, în timp ce deșeurile continuă să fie ridicate împreună sau arse pe câmpuri. Nu mai putem continua doar să ne plângem că nimic nu se schimbă. Dacă ne dorim o țară curată, trebuie să reacționăm la încălcările legii și să facem sesizări până vom fi luați în seamă. Este al 12-lea ceas. Nu mai este timp de pierdut”, a declarat Teia Ciulacu, președinta asociației Viitor Plus.

Potrivit datelor Eurostat din 2022, România este pe ultimul loc în Europa la reciclare, fiind produse anual peste 300 de kg de deșeuri per locuitor și reciclate doar 36 de kg. În același timp, Viitor Plus menționează că deșeurile altor țări ajung tot în România, doar în 2023 Poliția de Frontieră oprind la graniță peste 6.000 de tone de gunoi, majoritatea textile și îmbrăcăminte cu titlul de marfă second-hand, dar care ar fi ajuns cel mai probabil să fie depozitate ilegal, arse sau îngropate.

În acest context, pentru identificarea situațiilor de încălcare a legislației deșeurilor și oferirea de informații necesare în vederea sesizării acestora de către cetățeni, au fost concepute 4 ghiduri de conștientizare și implicare care acoperă arderea deșeurilor, depozitările ilegale, colectarea separată și importurile de deșeuri. Ghidurile „Al 12-lea ceas” explică, pe înțelesul tuturor, efectele încălcării normelor privind deșeurile.

Fiecare cu o altă tematică – AER și ARDEREA DEȘEURILOR, PĂMÂNT și APĂ, COLECTAREA SEPARATĂ, IMPORTUL DEȘEURILOR ÎN ROMÂNIA – ghidurile expun scenarii posibile și explică concret ce se poate face pentru a opri acțiunile ilegale. De la predarea electrocasnicelor vechi către colectorii informali, la familia care își aruncă gunoaiele din mașină în prima parcare, la mormanele de deșeuri abandonate la marginea satelor, și până la operatorul de salubrizare care nu colectează separat, toate acestea pot fi sesizate simplu către instituțiile specializate: Garda Națională de Mediu, Poliția Română, Poliția Locală, Administrațiile locale sau primării.

Pentru a face lucrurile mai simple, fiecare ghid conține modele de intervenție și formulare de sesizare în format editabil, alături de contacte directe pentru instituțiile responsabile.

Harta Reciclării este un program al asociației Viitor Plus, dezvoltat în parteneriat cu platforma de sustenabilitate După Noi. Scopul programului este conștientizarea importanței colectării separate și promovarea reducerii, reutilizării și reciclării și a principiilor de economie circulară.