Every Can Counts anunță cea de-a patra ediție a  International Recycling Tour, un eveniment care se va desfășura concomitent în România și alte 15 orașe din Europa, Brazilia și Emiratele Arabe Unite.

Noutatea aceste ediții este dată de instalațiile de artă PixelCan, care aduc în atenția publicului animale pe cale de dispariție, atrăgând atenția asupra necesității acțiunilor de mediu într-o zi cu semnificație globală – Ziua Mondială a Mediului (5 iunie).

În România, International Recycling Tour 2024 va fi marcat în data de 5 iunie, la Promenada Mall din București, unde publicul este invitat să ia parte la realizarea instalației PixelCan, prin care 1.300 de doze din aluminiu vor fi integrate în instalația PixelCan pentru realizarea instalației Monkey. Lucrarea de artă evidențiază unul dintre cele patru animale emblematice – urs polar, tigru, țestoasă de mare și cimpanzeu, care sunt amenințate sau vulnerabile din cauza degradării ecosistemului, cauzată de activitățile umane. Fiecare oraș participant va expune unul dintre aceste animale, încurajând oamenii să se alăture mișcării globale de restaurare și să-și împărtășească fotografiile pe rețelele sociale.

”Viziunea noastră este să atingem un procent de 100% în reciclarea globală a dozelor de băutură! Fiecare doză reciclată poate fi din nou pe raft în 60 de zile, iar campanii precum International Recycling Tour ne aduc cu un pas mai aproape de această viziune, demonstrând puterea acțiunii colective în crearea unei economii cu adevărat circulare în beneficiul oamenilor și al naturii”, a declarat David Van Heuverswyn, Director al Every Can Counts Global.

Demarată în 2009 în Marea Britanie, inițiativa Every Can Counts este unul dintre cele mai mari programe de promovare a reciclării dozelor de băutură pe tot globul. Astăzi, inițiativa este prezentă în 18 țări europene, Brazilia, U.A.E. și S.U.A.