Teach for Romania și Fundația OMV Petrom anunță „Verde pentru Generația Alpha”, un program de educație de mediu adresat elevilor din ciclurile preșcolar, primar și gimnazial, cu focus pe înțelegerea și relaționarea într-o manieră sustenabilă cu mediul înconjurător.

Programul va fi implementat în 109 școli și 17 grădinițe din comunitățile vulnerabile în care Teach for Romania activează. Materialele dezvoltate în cadrul programului vor ajuta 145 de profesori din rețeaua Teach for Romania să transmită informații de mediu unui număr de 2.900 elevi.

Prin abordarea temelor mari ale schimbărilor climatice, programul își propune să contribuie la dezvoltarea unor comportamente responsabile ale viitorilor adulți. Proiectul include o hartă a competențelor pentru elevi – un curriculum descris și detaliat progresiv, de la ciclul preșcolar până la final de gimnaziu. Harta competențelor este aliniată la profilul absolventului și la curriculumul școlar. Pentru a susține practic dezvoltarea competențelor, au fost create trei ghiduri de activități pentru educatori, învățători și profesori, cu activități ușor de integrat în programa existentă, indiferent ce materie predau.

De asemenea, fiecare profesor Teach for Romania a primit și câte un kit de educație de mediu cu materialele necesare punerii în practică a activităților la clasă. Kit-urile conțin materiale educative (ghiduri și cărți cu activități), jocuri educaționale, instrumente pentru observații și analize. De asemenea, kit-urile mai includ seturi de experimente (legate de apă, sol și alte aspecte ale mediului), semințe și ghivece pentru a încuraja elevii să își cultive propriile plante și informații despre importanța plantelor în menținerea echilibrului ecologic.

Materialele informative scrise, dedicate profesorilor, sunt susținute și de materiale video care abordează importanța educației de mediu din perspectiva mai multor personalități din domeniul educației.

”Modificările climatice nu mai sunt o problemă a viitorului. Ele sunt deja aici și le experimentăm zi de zi prin fenomene climatice extreme și prin schimbări vizibile din jurul nostru. Nu mai putem amâna nici responsabilitatea personală de a acționa, nici educarea copiilor și tinerilor în spiritul unei atitudini sustenabile. Iar această educație pentru mediu e important să fie făcută riguros, sistematic și susținut. Nu ajunge să stingem lumina o oră pe an, de Ziua Pământului. Este vital ca toți profesorii, indiferent de materia pe care o predau, să își unească forțele și să facă educație pentru mediu, cât mai des și cât mai corect”, declară Iuliana Pielmuș, CEO Teach for Romania.

”Să vorbești în comunitățile vulnerabile despre importanța mediului și a dezvoltării sustenabile este o misiune dificilă, însă foarte importantă, căci aceste comunități sunt cele mai expuse la degradarea mediului natural și la schimbările climatice. Educația de mediu reprezintă un element important ce trebuie abordat încă din copilărie, de aceea considerăm că este necesar să intervenim cât mai devreme, să sprijinim copiii să acționeze, să aducă o schimbare la nivelul comunității lor și să crească într-un mediu sănătos. Susținerea unei educații de mediu este o prioritate pentru Fundația OMV Petrom și pentru Teach for Romania, iar programul “Verde pentru Generația Alpha” oferă oportunități de a acționa și instrumente de lucru atât cadrelor didactice, cât și elevilor, astfel încât schimbarea să fie una reală”, a declarat Amalia Fodor, director executiv Fondația OMV Petrom.