În 2021, Unilever a sărbătorit 30 de ani de prezență în România. De atunci, Unilever a investit peste 120 de milioane de euro în țara noastră și a reușit să dezvolte capacitatea de producție, să instruiască și să aibă grijă de bunăstarea angajaților, dar și să își extindă portofoliul de branduri și produse prin achiziția Betty Ice și a 75% din Good People, compania din spatele brandului FruFru. Achizițiile sunt dovada implicării companiei în societatea românească prin susținerea mediului de afaceri local.
Istoria companiei începe în 1883, când fondatorul Unilever a lansat Sunlight Soap în Regatul Unit. Săpunul era un produs revoluționar la acel moment și avea ca misiune popularizarea igienei personale, ca și asigurarea accesului oamenilor obișnuiți la aceasta. Aceasta însemna un stil de viață sustenabil, chiar și pe atunci. În prezent, compania are în portofoliu peste 400 de branduri motivate de aceeași misiune de sustenabilitate.
Atât la nivel global, cât și în țara noastră, compania este lider de piață pe mai multe segmente alimentare, cu branduri precum Knorr, Delikat sau Hellman. Prin strategia Future Foods, compania încurajează oamenii să mănânce mai sănătos și să reducă impactul asupra lanțurilor alimentare globale. Spre exemplu, Unilever are ca țintă până în 2025 dublarea volumului de produse care furnizează o nutriție pozitivă (care conțin elemente care nu au impact negativ asupra sănătății), înghețata să nu conțină mai mult de 22% zahăr per porție și mai mult de 250 de kcal. De asemenea, cantitatea de sare este redusă la cel mult 5 grame pe zi pentru un consumator prin produsele din portofoliu.
Compania cu vânzări anuale de peste 52 miliarde dolari la nivel global ajunge prin produsele sale la 3,4 miliarde consumatori în fiecare zi și vede sustenabilitatea ca un mod normal de activitate oriunde în lume. În raportul asupra sustenabilității din 2021, se arată că 53% din ambalajul din plastic a fost refolosit, reciclat sau transformat în compost. De asemenea, compania a cheltuit 445 milioane euro către achiziții de la afaceri deținute de grupuri defavorizate social.
„Ne intensificăm colectarea și procesarea deșeurilor de plastic postconsum. Afacerea noastră din India a fost una dintre primele care a ajutat să colecteze și să proceseze mai mult plastic decât a vândut și avem foi de parcurs pentru a realiza acest lucru pe alte piețe. Mai avem de făcut pentru a ne extinde eforturile de colectare. Parteneriatele din industrie vor fi cheie, cum ar fi munca noastră cu Mars, Mondelēz, Nestlé, PepsiCo și comercianții cu amănuntul din Marea Britanie pentru a stimula reciclarea ambalajelor flexibile”, se arată în Raportul pe 2021.
Planul de Acțiune pentru Tranziția Climatică (CTAP) adoptat de Unilever este cel care stabilește strategia de mediu și definește obiectivele de reducere a emisiilor, ca și acțiunile pe care compania le va face pentru a atinge țintele. Astfel, se dorește o reducere în termeni absoluți a emisiilor cu 100% până în 2030 față de valoarea de referință stabilită la nivelul anului 2015, cu un obiectiv interimar de reducere de 70% până în 2025. O altă țintă este reducerea la jumătate a emisiilor din lanțul valoric complet al producției până în 2030, comparativ cu valoarea de referință din 2010, astfel încât să se ajungă la emisii nete zero până în 2039.
„În anii 2020 și 2030, obiectivul nostru principal va fi eliminarea emisiilor din operațiunile noastre și reducerea emisiilor la nivel global din lanțul nostru valoric, mai degrabă decât achiziționarea de credite de carbon. Este prea devreme să estimăm volumul total al valorilor reziduale din lanțul de emisii de carbon, dar planul nostru este să le echilibrăm prin eliminarea emisiilor astfel încât să atingem obiectivul de net-zero emisii”, se arată în Raport.
Unilever 30 – Tradiția de a face bine
Unilever a lansat, cu ocazia împinirii celor 30 de ani de prezență în România, campania Tradiția de a face bine. În linie cu angajamentele globale, Unilever South Central Europe dezvoltă toate inițiativele și misiunile brandurilor pentru a răspunde nevoilor și specificului regiunii, în vederea atingerii unui impact local pozitiv pe termen lung.
Pe lângă acțiunile desfășurate de-a lungul anilor pentru cetățenii și comunitățile din România, compania adresează și problemele cu care se confruntă țara noastră în ceea ce privește schimbările climatice și mediul înconjurător. Una dintre probleme, deșertificarea solului, a fost atacată împreună cu fundația Plantăm fapte bune în România, cu care a început în 2020 o acțiune amplă de împădurire, ce a avut ca scop plantarea a 300.000 de puieți până la sfârșitul anului 2022.
„Ne bucurăm să fim parte din povestea acestei țări și o modalitate prin care ne dorim să marcăm momentul aniversar este plantarea a 300.000 de arbori – câte 10.000 pentru fiecare an petrecut în România până acum. Îi plantăm în sudul țării, într-o zonă puternic afectată de deșertificare. Fenomenul de deșertificare reprezintă o preocupare globală și suntem hotărâți să luptăm împotriva acestei probleme alături de un partener extraordinar, inițiativa Plantăm fapte bune în România”, a declarat Ana-Maria Pâslaru, General Manager Unilever South Central Europe.
Alături de inițiativa de plantare, proiectele de responsabilitate socială derulate de compania și brandurile Unilever în România în următorii ani vor sta sub umbrela Tradiția de a face bine.
Focus pe oameni
Grija față de oameni nu se rezumă doar la angajații proprii, ci și la partenerii cu care lucrează Unilever. În 2021, ne-am luat un angajament revoluționar prin care, până în 2023, toți cei care ne furnizează în mod direct bunuri și servicii vor câștiga cel puțin un salariu sau un venit suficient pentru un trai decent. Am început acest proiect cu cei din lanțul nostru de aprovizionare din producție și agricultură, unde lucrătorii tind să fie cei mai vulnerabili. Și am început să interacționăm cu furnizorii noștri pentru a înțelege poziţia lor salarială de trai şi modul cel mai bun de a-i susţine”, se arată în Raportul companiei.
Unilever a lansat la nivel global și programe menite să ajute 5 milioane de firme mici și mijlocii furnizoare să se dezvolte și să prospere. Acestea se lovesc de multe bariere în activitate, cum ar fi lipsa de tehnologie și finanțare. Programul a reușit să ajute 1,2 milioane firme mici și mijlocii doar în 2021, iar ținta de 5 milioane este programată să fie atinsă în 2025.
articole recomandate