Cel mai recent studiu realizat de ROMPAP – Patronatul Industriei de Celuloză și Hârtie, în colaborare cu institutul de cercetare Ipsos România – arată că sustenabilitatea și grija față de mediu reprezintă un concept de importanță ridicată pentru 85% dintre români. În același timp, doar 7% cred că se fac suficiente lucruri în privința reciclării, iar 6 din 10 români și-ar dori să facă mai mult decât în prezent.  

Sondajul efectuat în luna aprilie 2024 la nivel național relevă de asemenea că peste 90% dintre români cunosc foarte bine sau destul de bine ce înseamnă reciclare, ambalaj reutilizabil, colectare selectivă sau poluare cu plastic. Pe de altă parte, 56% sunt de părere că se face prea puțin atunci când vine vorba de reciclare.  

”Chiar dacă cifrele sunt încurajatoare, este nevoie de un efort de echipă, la nivel național, pentru a ajunge acolo unde ne dorim cu toții. Companiile membre ROMPAP vor continua să susțină adoptarea unor politici eficiente, astfel încât românii să poată face alegeri informate, preferând ambalaje mai puțin poluante și să aibă la îndemână cât mai multe facilități pentru colectare selectivă și reciclare”, a declarat Paul-Henri Kohler, președinte ROMPAP. 

Întrebați despre impactul pe care anumite tipuri de ambalaj îl au asupra mediului, 78% dintre respondenți au afirmat că articolele din material plastic sunt mai poluante decât cele din hârtie/ carton. Înlocuirea ambalajelor din plastic cu variante biodegradabile reprezintă o soluție indicată de 34% dintre români, în timp ce 1 din 4 cred că soluția o reprezintă înlocuirea ambalajelor din plastic cu cele din hârtie sau carton. La nivel personal, mai bine de jumătate dintre respondenți (52%) se declară foarte dispuși să renunțe la folosirea ambalajelor din plastic în favoarea unor opțiuni mai sustenabile precum cartonul sau hârtia. 45% dintre românii intervievați consideră că reciclarea hârtiei/cartonului este foarte importantă pentru ei. 

În ceea ce privește colectarea selectivă, principalele bariere semnalate de respondenți sunt lipsa de acces la facilități corespunzătoare (48%), lipsa spațiului de depozitare în gospodărie (38%) sau convingerea că deșeurile sortate selectiv ajung în cele din urmă la groapa de gunoi (35%). Pentru a remedia aceste aspecte, cei mai mulți dintre participanții la studiu sunt de părere că este nevoie de facilități de colectare selectivă care să fie create la nivel național. Un rol important ar reveni și companiilor de salubritate care, prin achiziția de mașini compartimentate, ar putea oferi garanția că deșeurile colectate selectiv nu ajung, amestecate, la groapa de gunoi. 

Studiul “Atitudinile românilor cu privire la sustenabilitate și reciclare” a fost realizat de compania de cercetare Ipsos sub forma interviurilor online prin platforma Ipsos.Digital, în perioada 2-5 aprilie 2024. Studiul a inclus 500 de respondenți adulți din România, cu vârste cuprinse între 18-65 ani. Chestionarul a acoperit 6 module – Context, Sustenabilitate și mediu, Poluare cu plastic, Colectare selectivă, Reciclare și Surse de informare.