Marile organizații active în România încep să își concentreze eforturile în a doua jumătate a anului 2023 pe componenta umană, printr-un focus din ce în ce mai mare pentru asigurarea unui mediu de lucru în care primează siguranța emoțională a angajaților, conform unei analize realizate de compania de executive search Arthur Hunt România.

Aceasta în contextul în care provocările economice induc, de peste 2 ani, presiuni majore asupra managerilor din organizații, forțându-i în permanență să se adapteze contextului economic și geo-politic în continuă schimbare. În plus, impredictibilitatea fiscală și politică locală dezvoltă un stres suplimentar asupra executivilor, dar și a echipelor, care deseori se simt suprasolicitate și ajung la epuizare, potrivit aceleiași analize.

Aceste schimbări majore de pe piața muncii din România au loc în contextul în care organizațiile au fost supuse deja unor planuri complexe de transformare și restructurare, ca urmare a pandemiei sau a contextului geopolitic, cum ar fi procese masive de digitalizare sau eficientizare de procese.

“Observăm în ultima perioadă două tipuri diferite de organizații active în România. Pe de o parte, cele care au transpus presiunile contextului și ale pieței asupra structurilor de management, cascadându-se ulterior asupra întregii echipe, iar această presiune permanentă a generat un climat toxic, de anxietate generalizată la nivelul acestor organizații. Practic, în loc să performeze, acest tip de organizații sunt total paralizate, deoarece angajații au atins un nivel de anxietate care îi împiedică să mai vină cu orice inițiative, din teama de a nu greși. Pe de altă parte, există și organizații care au reușit să asigure o plasă de siguranță emoțională angajaților, în care atât managerilor cât și angajaților nu le este teamă să își împărtășească feedback-ul, greșelile sau inițiativele, iar acest tip de organizații au și rezultate bune în business,” declară Alina Sirbu, Partener Arthur Hunt Romania și psiholog.

 Conform Arthur Hunt, echipele formate din persoane cu experiențe profesionale și de viață cât mai diverse, pot aduce și ele un plus de valoare companiilor, prin identificarea unor soluții creative și mai rapide la problemele actuale ale pieței.

La nivel european, 8 din 10 lideri de companii sunt preocupați de nivelul de stres din cadrul organizațiilor lor, potrivit cifrelor oficiale ale Comsiei Europene, în contextul în care jumătate dintre angajații din UE consideră stresul ca fiind comun la locul lor de muncă.