Supermarketul online Sezamo a colectat 1,5 milioane de ambalaje prin Sistemul de Garanție – Returnare (SGR) și a salvat peste 11 tone de alimente în primele luni din 2026. Datele au fost publicate de către companie cu ocazia Zilei Pământului.
”De Ziua Pământului, nu vorbim despre promisiuni, ci despre rezultate. La Sezamo, sustenabilitatea nu este o inițiativă separată, ci modul în care funcționăm zi de zi. De la livrare și ambalare până la reducerea risipei alimentare și colaborarea cu producători locali, fiecare decizie este gândită pentru a reduce impactul asupra mediului, fără a complica experiența clientului. Credem că viitorul retailului este unul în care sustenabilitatea nu este un beneficiu extra, ci un standard accesibil tuturor”, a declarat Michael Kaiser, Country Lead Sezamo.
Modelul operațional Sezamo pornește de la eficiență logistică. Flota de peste 150 de mașini electrice permite livrarea mai multor comenzi într-un singur traseu optimizat, reducând emisiile generate comparativ cu drumurile individuale către supermarket. În plus, opțiunea de eco slot, marcată în platformă prin simbolul unei frunze verzi, încurajează livrările grupate în aceeași zonă, contribuind direct la scăderea numărului de kilometri parcurși și a amprentei de carbon.
Lanțul de aprovizionare este, la rândul său, construit pentru a reduce impactul asupra mediului. Peste 30% din sortimentul Sezamo provine de la producători și furnizori regionali, ceea ce înseamnă un traseu mai scurt de la sursă la client, produse mai proaspete și emisii mai mici generate de transport.
Reducerea risipei alimentare este un alt pilon central. Prin utilizarea tehnologiei pentru planificarea stocurilor și optimizarea comenzilor, Sezamo reușește să salveze 99,4% din alimentele gestionate. Categoria Save Food completează acest efort, oferind clienților acces la produse 100% sigure, cu termen de valabilitate scurt, la prețuri reduse cu până la 70%, și contribuind astfel la diminuarea risipei la nivel de consum.
În paralel, soluțiile de ambalare sunt gândite pentru reutilizare și reciclare. Pungile reutilizabile Sezamo sunt fabricate din sticle reciclate și pot fi folosite de până la 25 de ori. Pungile de hârtie pot fi returnate curierului, fiind colectate și reintegrate în circuitul de reciclare pentru a crea noi ambalaje, inclusiv în cadrul gamei proprii Moddia PureCycle.
Integrarea Sistemului de Garanție – Returnare (SGR) completează acest ecosistem, facilitând returnarea ambalajelor.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























