Samsung Electronics România devine noul partener al Destiny Park, primul parc de edutainment (învățare prin joacă) din România și cel mai mare din Europa de Est. Odată cu acest parteneriat, Samsung își propune să faciliteze accesul copiilor și al părinților la noi oportunități de dezvoltare și educație prin joacă, punându-le la dispoziție cele mai noi tehnologii Samsung.

”Prin această colaborare, ne-am propus să facilităm accesul copiilor la cele mai noi inovații. Vorbim de o nouă generație, una tech-savvy, prin urmare, credem că este important să îi îndrumăm pe copii în utilizarea inteligentă a acestor tehnologii pentru propria lor dezvoltare. Destiny Park devine, astfel, locul potrivit în care cei mici vor avea ocazia să exploreze Galaxia noastră prin joacă și să descopere cum tehnologia din spatele unor produse performante îi poate ajuta în viața lor de zi cu zi”, a declarat Raluca Marin, MX Campaigns Manager la Samsung Electronics România.

”Școala viitorului în Destiny Park înseamnă de acum înainte Samsung și ne bucurăm că putem oferi copiilor și meseria de profesor. A educa și a dărui din cunoștințele tale este una dintre cele mai frumoase și nobile profesii. Parteneriatul cu Samsung este pentru noi dovada clară că misiunea noastră de a educa copiii prin joacă a fost înțeleasă. Destiny Park este un proiect unic în România, iar experiențele dezvoltate cu Samsung sunt convinsă că vor fi repede iubite de cei mici” – Ana-Maria Pascaru, Director de Marketing Destiny Park.

Pe parcursul anului 2024, Samsung îi așteaptă pe părinți alături de copii la Destiny Park în cele două zone experiențiale unde învățarea prin joacă se îmbină cu tehnologia de top. Copiii vor putea descoperi ,,Școala viitorului”, o zonă în care cei mici vor avea ocazia să experimenteze rolul de profesor. Cea de-a doua zonă este dedicată viitorilor creatori de conținut, unde copiii vor învăța cum să producă conținut pentru rețelele de socializare, podcasturi, dar și cum să editeze fotografii sau clipuri video.

”Învațarea prin joacă este esențială în dezvoltarea oricărui copil. Destiny Park este locul în care cei mici descoperă meserii și experiențe create special pentru a îi ajuta să capete noi abilități de comunicare, pentru a se dezvolta emoțional, a-și pune în valoare capabilitățile motrice și creative. Copiii intră într-un univers unde se joacă de-a oamenii mari, într-un cadru sigur și bine gândit. Este important să spun că cei care interacționează cu copiii sunt oameni creativi care vin din domenii precum psihologie, actorie, sau educație, și sunt pregătiți de mine pe baza metodologiei All About Parenting, pentru a le oferi copiilor cele mai reușite experiențe” – Urania Cremene, expert parenting și ambasador Destiny Park.

Acest nou parteneriat destinat educației digitale vine în continuarea programului SEED (Samsung Ecosystem for Education Development), lansat în 2022 cu scopul de a contribui activ la un viitor mai bun al educației din România. Prin intermediul SEED, compania a dotat în 2023 diferite centre educaționale din România (Colegiului Național „Școala Centrală”, București, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu” din Oradea, Colegiul Național ,,Ferdinand I” din Bacău) cu cele mai noi tehnologii Samsung, inclusiv cu soluții pentru predare la distanță. Samsung susține, de asemenea, și un program de formare dedicat profesorilor, astfel încât aceștia să își dezvolte competențe digitale adecvate unui sistem modern de educație.

O altă inițiativă prin care Samsung își propune să contribuie la dezvoltarea tinerilor din România este și competiția anuală Solve For Tomorrow. Prin intermediul acesteia, Samsung Electronics România caută tineri hotărâți să modeleze viitorul țării cu ajutorul ideilor inovatoare. Competiția se adresează elevilor de liceu cu vârsta între 16 și 18 ani, dornici să producă o schimbare în comunitatea din care fac parte îmbinând tehnologia și educația cu soluțiile eficiente și sustenabile.