În cadrul celei de-a doua ediții a programului „Împreună din prima zi”, Organizația Salvați Copiii România şi Fundaţia OMV Petrom continuă dotarea cu tehnică medicală a secțiilor pentru nou-născuți din spitale.
Investiția de 1,5 milioane de euro vizează utilarea cu echipamente medicale performante a unui număr de 16 unități medicale din 12 județe. Numărul spitalelor sprijinite prin programul “Împreună din prima zi” ajunge astfel la 60, iar fondurile investite pe parcursul celor două ediții, la 2,5 milioane de euro.
Unitățile medicale vor fi dotate cu aparatură medicală de ultimă generație de monitorizare și menținere a stării de sănătate a nou-născuților, de exemplu: ecocardiograf, electroencefalograf, ventilator, bancă de lapte. Astfel, nou-născuții cu probleme majore pot primi îngrijire adecvată, fără a pierde timp vital, prin căutarea unor soluții de transfer la spitalele care au aparatura necesară.
“Sistemul de sănătate din România rămâne unul cu multiple vulnerabilități și necesită atenție și implicarea atât a autorităților, cât și a societății civile. Astăzi, diferența dintre viață și o moarte o face calitatea aparaturii medicale, dar și disponibilitatea ei: în multe cazuri unde spitalul nu este dotat corespunzător, timpul pierdut pentru a căuta soluții de transfer într-un centru medical care să aibă un ventilator de suport respirator, de exemplu, se poate transforma într-o dramă pentru familie”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
„Primul proiect al Fundației OMV Petrom <<Împreună din prima zi>> are rezultate concrete pentru cele 45 de secții de neonatologie și maternități, care au fost dotate cu peste 170 de echipamente medicale performante. România se confruntă cu o incapacitate mare de a răspunde nevoilor de îngrijire neonatală, de aceea, prin aceste dotări, Fundația OMV Petrom își continuă misiunea de a susține reducerea mortalității infantile”, a declarat Amalia Fodor, Director Executiv Fundaţia OMV Petrom.
Potrivit datelor centralizate la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2021, România se află pe locul 2 în UE la capitolul mortalitate infantilă, arată o statistică Eurostat. Astfel, în 2021 Bulgaria a avut o rată a mortalității infantile de 5,6 la mia de copii născuți vii, urmată de România, cu o rată de 5,2 la mie şi Slovacia, unde rata mortalității infantile a fost de 4,9 la mia de copii născuți vii. La polul opus, cea mai mica rată a mortalității infantile este înregistrată în Suedia, Finlanda şi Slovenia cu 1,8 la mia de copii născuți vii.
De asemenea, potrivit datelor finale ale INS, în anul 2021, rata mortalității infantile în România a arătat discrepanțele majore între județele țării. Astfel, primele trei poziții în top sunt ocupate de Tulcea (o rată a mortalității infantile de 11,1 la mia de copii născuți vii), Sălaj (8,9 la mie) și Neamț (8,2 la mie), în vreme ce în București, unde sunt cele mai multe maternități de gradul 3, rata mortalității infantile a fost de 2,3 la mia de copii născuți vii.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate