Începând cu luna mai 2025, zeci de mii de oameni din România vor alerga, vor pedala, vor înota și se vor mobiliza pentru cauze locale, în cadrul unora dintre cele mai mari și longevive evenimente sportive cu scop filantropic din țară. Organizate de fundațiile comunitare din rețeaua Federației Fundațiile Comunitare din România (FFCR), aceste evenimente reunesc comunitățile în jurul mișcării și generozității.
În mai și iunie 2025, și apoi din nou în septembrie și octombrie, 16 evenimente locale precum Swimathon București, Mureș, Oradea sau Bacău, Bikeathon Mureș sau Țara Făgărașului, Brașov Heroes, Timotion-Timișoara se Mișcă, Maratonul Internațional Sibiu, Semimaraton Galați și Bacău, Run for it! Odorheiu Secuiesc, Buzău 21k, Comunitate în Mișcare și AlerGând la Pădure Reșița și Vâlcea Forest Run & MTB, precum și două evenimente-satelit în diaspora, vor aduce împreună sportivi, organizații non-profit, grupuri de inițiativă, companii și donatori din toată țara. În centrul acestor evenimente emblematice se află dorința comună de a genera schimbări reale în comunități – de la susținerea inițiativelor de educație și sănătate până la cele de protejare a mediului sau sprijinire a categoriilor vulnerabile.
”Evenimentele sportive filantropice organizate de fundațiile comunitare sunt mai mult decât simple competiții. Ele sunt o expresie vie a încrederii în binele colectiv, în energia și solidaritatea comunităților noastre. Chiar și în vremuri incerte, aceste inițiative ne reamintesc că se poate: se poate să alergi pentru o cauză, să aduni prieteni și susținători, să donezi și să construiești ceva concret pentru comunitatea ta. Și sunt zeci de mii de oameni și companii care în fiecare an aleg să se implice și, împreună, dau viață proiectelor care contează”, a declarat Laura Popeea, Director Executiv al Federației Fundațiile Comunitare din România.
În 2023, prin aceste evenimente, peste 47.000 de oameni s-au mobilizat în comunitățile lor ca participanți, susținători sau ambasadori și au strâns peste 7,3 milioane lei pentru proiecte derulate de ONG-uri sau grupuri locale. În ultimii 15 ani, suma totală mobilizată prin evenimentele din rețeaua fundațiilor comunitare a depășit 34 de milioane de lei. Proiectele finanțate au avut impact în domenii diverse: educație, sănătate, cultură, incluziune socială, protecția mediului sau sprijin pentru persoane vulnerabile.
Toți cei interesați să participe, să susțină sau să promoveze aceste inițiative sunt invitați să acceseze site-urile evenimentelor sau să urmărească activitatea fundațiilor comunitare locale, pentru a afla mai multe despre oportunitățile de implicare și despre impactul acestora în comunitățile locale.

Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate