RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, lansează o procedură de selecție în vederea achiziționării de saci de plastic care vor fi utilizați de către comercianți pentru colectarea manuală și automată a ambalajelor SGR la punctele de returnare.
Procedura de selecție are ca scop eficientizarea și îmbunătățirea calității accesoriilor folosite în procesul de colectare a ambalajelor SGR și de a-i susține pe comercianți în toate aspectele legate de organizarea acestei activități la punctele de returnare special amenajate.
Înscrierea în procedura de selecție este deschisă furnizorilor interesați până la 30 aprilie 2024. Pentru a face procesul de înscriere și selecție mai eficient, RetuRO a dezvoltat un chestionar simplu, pe care companiile interesate de participare îl pot completa prin accesarea linkului Licitație saci plastic | ReturoSGR. Totodată, la link-ul menționat, furnizorii pot consulta calendarul procedurii de selecție, informații complete despre pașii necesari înscrierii, precum și detalii despre caracteristicile tehnice ale sacilor de plastic RetuRO.
Sacii de plastic RetuRO sunt utilizați de către operatorii economici – comercianți și operatori HoReCa pentru colectarea ambalajelor SGR returnate de către consumatori, atât în colectarea manuală, cât și automată.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate