Renovatio Solar a finalizat recent un proiect fotovoltaic de 400 kWp pentru KLG Europe Logistics România, unul dintre liderii pieței locale de servicii logistice și de transport.
”Proiectul a implicat instalarea unui număr de 888 de panouri fotovoltaice, cu o capacitate de 400 kWp, care sunt capabile să genereze anual o cantitate de energie electrică estimată la 500 MWh. Aceste panouri au fost amplasate pe depozitul KLG situat în Bolintin Deal, județul Giurgiu, acolo unde este și sediul central al companiei,” a declarat Horațiu Regneală, CEO al Renovatio Solar.
”În ultima perioadă, am investit peste 1 milion de euro în digitalizare şi inițiative sustenabile, considerând că în ambele domenii beneficiile pe care le va înregistra compania sunt evidente: mai multă independență în derularea proceselor operaționale și reduceri semnificative de costuri. În ceea ce privește investițiile în panouri fotovoltaice, acestea acoperă aproximativ 40% din energia consumată anual”, a detaliat Răzvan Marinescu, Managing Director al KLG Europe Logistics România.
În urma evaluării tehnico-economice facilitate de Renovatio Solar, KLG a decis că cea mai bună soluție pentru acoperirea nevoilor sale este un sistem on-grid, care să furnizeze energia pentru consumul propriu, în timp ce electricitatea produsă în exces să fie livrată în rețea.
”Acest sistem permite beneficiarilor să își scadă costurile legate de energia electrică și să contribuie la protejarea mediului înconjurător, prin utilizarea unei surse de energie curată și regenerabilă, asigurându-și în acest fel un nivel mai mare de independență energetică”, a mai spus Horațiu Regneală.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate