OSCAR Downstream, companie românească independentă de distribuție a carburanților, a câștigat premiul II la categoria Mediu în cadrul Romanian CSR Awards pentru Caravana Reciclării Creative, un proiect național dedicat cadrelor didactice și elevilor din învățământul preuniversitar, care încurajează reciclarea creativă a deșeurilor (upcycling).

Ajuns la a doua ediție, proiectul dezvoltat în colaborare cu Asociația PlaYouth, ajută participanții direcți și indirecți (elevi, profesori, familii, comunități) să conștientizeze efectele consumerismului asupra mediului înconjurător. Prin activități care stimulează creativitatea și lucrul în echipă, participanții învață să reutilizeze obiecte care ar fi aruncate la gunoi și să le dea o nouă viață.

Sustenabilitatea reprezintă dezideratul nostru, al tuturor, iar vectorul care ne ajută să ajungem acolo este educația. Putem învăța multe de la copiii și profesorii noștri. Trebuie doar să le creăm cadrul potrivit. Caravana Reciclării Creative reprezintă un astfel de cadru, care a conturat deja hub-uri de creativitate și sustenabilitate în 12 județe și a început să transforme comunitățile locale. Alături de partenerii noștri de la PlaYouth, ne propunem să replicăm acest model în întreaga țară, în următorii ani”, a declarat Luiza Dumitru, Communication & Marketing Director OSCAR Downstream.

A fost o surpriză frumoasă să primim recunoașterea rezultatelor Caravanei Reciclării Creative care vine în sprijinul profesorilor cu resurse, inspirație și activități creative. Suntem extrem de recunoscători echipei OSCAR Downstream pentru susținere și implicare activă și pentru că au crezut în proiect de la prima prezentare”, a declarat Ana Stănescu, Președinte Asociația PlaYouth.

Prima ediție a Caravanei s-a desfășurat anul trecut în 84 de școli din județele Călărași, Giurgiu, Brașov și Sibiu, cu participarea a 435 de profesori și peste 11.000 de copii. Impactul indirect este estimat la aproximativ 35.000 de beneficiari (13.000 de elevi, 20.000 părinți și 2.000 cadre didactice).

Ediția curentă – în curs de desfășurare – și-a dublat aria de acoperire la 8 județe – Sălaj, Bistrița Năsăud, Arad, Timiș, Satu Mare, Maramureș, Cluj și Bihor, și a atras peste 1.050 cadre didactice din 210 de unități de învățământ. Impactul din acest an este estimat la 75.000 de beneficiari indirecți (25.000 de elevi, 45.000 părinți și 5.000 cadre didactice din școlile înscrise).