Poluarea cu plastic reprezintă una dintre cele mai grave amenințări pentru mediul înconjurător, cu aproximativ 10 milioane de tone de deșeuri ajungând în ecosistemele acvatice ale lumii în fiecare an. Materiile plastice, în special sticlele de băuturi și pungile de unică folosință, constituie principalele tipuri de deșeuri găsite în ape.
În 2022, Persil și-a asumat să curețe deșeurile de pe suprafața și malurile Lacului Bicaz, alături de echipa Let’s Do It Romania și implicându-i pe consumatori. Astfel, în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2022, fiecare achiziție a unui produs Persil a susținut această inițiativă CSR. În urma campaniei, a fost donată suma de 16.560 euro către Let’s Do It Romania pentru această cauză.
Timp de două zile, pe 16 și 23 septembrie, 1023 de saci de deșeuri, au fost colectați de pe malurile lacului Bicaz de aproximativ 338 de voluntari, cărora li s-au alăturat 40 de angajați ai Henkel Romania. Această inițiativă de curățare a beneficiat de sprijinul autorităților, în special cel al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și al Administrației Naționale Apele Române. Până la finalul anului 2023 mai sunt planificate și alte acțiuni de curățare a Lacului Bicaz.
„Scopul nostru a fost clar: să curățăm o cantitate cât mai mare de deșeuri din plastic de pe suprafața și malurile lacului și să restituim acestui loc frumusețea și splendoarea sa naturală. Credem cu tărie că am transmis un mesaj puternic și am inspirat mai mulți oameni să se alăture acestei cauze nobile„, a afirmat Carmen Odoroaga-Barbu, Brand Manager Persil.
Printre demersurile sustenabile ale Persil se mai numără formule pentru detergenți cu 92% ingrediente biodegradabile și adoptarea ambalajelor reciclabile pentru toate ambalajele mărcii. În următorii ani, unul dintre obiectivele Persil este creșterea graduală a procentului de plastic reciclat din ambalaje.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate