Organon România, companie globală de asistență medicală cu accent pe sănătatea femeilor, și-a anunțat sprijinul pentru Asociația SEXUL vs BARZA, permițându-i să continue oferirea de informații gratuite despre sănătatea sexuală, precum și să reducă stigmatul asociat cu acest subiect în rândul tinerilor români.
În prima lună de funcționare, serviciul s-a adresat nevoilor a 77 de beneficiari, dintre care 68% au fost fete sau femei tinere. Printre cei care au fost de acord să-și dezvăluie vârsta, aproape toți aveau sub 24 de ani, 60% cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani. Femeile și fetele tinere se temeau în principal de o potențială sarcină neplanificată sau aveau nevoie de consultanță cu privire la metodele de contracepție.
Potrivit Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), în fiecare an aproape 50% din sarcini (aproximativ 121 de milioane) din întreaga lume sunt estimate a fi neplanificate, afectând potențialul femeilor și fetelor – și cel al comunității, societății și economiei lor.
”Dorim ca serviciul nostru să fie o legătură între cei care caută sprijin și sistemul de sănătate, care pentru ei poate părea uneori dificil de accesat și de navigat. Astfel, ne dorim să contribuim la oferirea de servicii prietenoase tinerilor într-un domeniu atât de sensibil precum sănătatea reproductivă”, a declarat Adriana Radu, președintele Asociației SEXUL vs BARZA.
Sarcina neplanificată este o problemă complexă, determinată de factori la nivel individual, familial, comunitar și social – ca atare, soluțiile trebuie să fie la fel de multiple. Ca răspuns, Organon a lansat un program global de granturi în 2023, ca parte a „Her Plan is Her Power”, prin care sprijină echitatea de gen, sănătatea sexuală și reproductivă. Din 2023, au fost acordate granturi pentru 20 de organizații în sprijinul a 19 țări. Proiectul SEXUL vs BARZA este un element al acestei inițiative de a crea un răspuns local și de a susține femeile și fetele din România atunci când vine vorba de sănătatea lor reproductivă.
”Este îmbucurător să vedem că proiectul a avut un impact semnificativ asupra celor care au apelat la el, cu precădere tineri cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani. Este evident că există o nevoie reală și că acest serviciu joacă un rol important în oferirea de sprijin și informații într-un domeniu atât de sensibil. Suntem conștienți că sarcinile neplanificate reprezintă o provocare complexă și că soluțiile trebuie să acopere diversele aspecte ale vieții individuale, familiale și comunitare”, a declara Eugen Stratulat, Country Lead, Organon România.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate