ONG-ul ÎntreVecini a desemnat câștigătorii proiectului prin care oferă românilor care locuiesc la bloc șansa de a forma comunități sustenabile și de a beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare totală de 171.000 de euro.
Astfel, 24 de comunități de oameni care locuiesc la blocuri din 14 județe din România s-au alăturat proiectului ÎntreVecini: 10 dintre acestea au obținut premiul cel mare, respectiv finanțare în valoare de câte 15.000 de euro pentru montarea de panouri fotovoltaice pe bloc și organizarea de activități sustenabile timp de un an, iar alte 14 comunități vor fi susținute cu câte 1.500 de euro pentru organizarea a trei activități sustenabile de-a lungul a opt luni.
”Suntem foarte entuziasmați să primim în proiect aceste grupuri de vecini, să le oferim sprijin pentru a deveni comunități sustenabile de-a lungul următorului an și să vedem impactul pe care îl vor avea acțiunile lor în cartierele și orașele de unde provin. Am început să lucrăm deja în acest scop cu toate cele 24 de grupuri, iar în prezent pregătim evenimente diverse pentru ei și vecinii lor, cu scopul de a crea relații autentice și de a construi împreună comunități reziliente și prietenoase”, a declarat Sabina Mihăilescu, Manager General ONG ÎntreVecini.
Primul eveniment oficial la care au luat parte comunitățile noi a fost denumit „Zilele Vecinilor – Festival de Cartier”. Evenimentul a fost inspirat de Ziua Europeană a Vecinilor – sărbătorită de peste 24 de ani în ultima zi de vineri a lunii mai, la inițiativa unui francez de origine română.
”Cu toții ne dorim să avem vecini buni, oameni care să ne ajute atunci când le batem la ușă. Uneori, înainte de a avea, trebuie să fii un vecin bun, și noi asta ne străduim să fim. România are nevoie de comunități unite, de oameni care se susțin și se înțeleg, care au scopuri comune. Ziua Europeană a Vecinului ne amintește încă o dată aceste lucruri. BRD este mândră să facă parte, împreună cu extraordinara echipă ÎntreVecini, din acest proiect care își propune să dezvolte spiritul comunitar la bloc”, a declarat Flavia Popa, Secretar General, BRD Groupe Société Générale.
Proiectul „ÎntreVecini” are ca principal partener BRD Groupe Société Générale, care s-a implicat pentru a face posibilă integrarea comunităților din sectoarele 1-5 din București, dar și pentru a putea extinde rapid proiectul și în alte orașe din țară.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate