Tot mai multe companii care activează în industria modei – inclusiv a modei de lux – au adoptat în ultimul deceniu conceptul de sustenabilitate, pe care l-au înglobat cu succes în strategiile lor de afaceri. De exemplu, grupul italian din industria modei de lux Moncler a înregistrat în 2022, pentru al patrulea an consecutiv, cel mai mare scor (90/100) din sector, în ediția anuală a S&P Global Corporate Sustainability Assesment. S&P Global este una dintre cele mai importante companii globale de rating, care realizează anual evaluări pentru admiterea companiilor în Indicii de Sustenabilitate Dow Jones – standardul gold în materie de sustenabilitate la nivel internațional.

Ce face Moncler în România?

La finalul lunii septembrie Moncler a anunțat finalizarea extinderii fabricii pe care o operează în Bacău, prin inaugurarea unei noi unități  de producție și a unei grădinițe pentru copiii angajaților, în urma unei investiții de aproximativ 10 milioane de euro, în construcția clădirilor. Noul spațiu de producție se întinde pe o suprafață de 8.000 de metri pătrați, repartizați pe două nivele, și marchează extinderea fabricii care măsoară aproximativ 16.000 de metri pătrați. Moncler a deschis fabrica din România în urmă cu aproximativ 8 ani.

Unitatea de producție din România, singura deținută de Moncler în afara Italiei, produce în principal jachete de puf care necesită un înalt nivel de know-how și precizie, cum ar fi colecția Moncler Grenoble. La capacitate maximă, aceasta va produce aproximativ 30% din producția anuală globală de îmbrăcăminte de exterior a Moncler. În noua unitate, lucrează în prezent aproximativ 230 de persoane, capacitatea Moncler Industries Yield ajungând în prezent la aproape 1.800 de angajați. Compania își propune să angajeze încă 200 de persoane în următoarele luni la fabrica din România.

Extinderea fabricii din România vine cu o serie de noutăți din zona sustenabilității. Astfel, parterul spațiului de producție nou inaugurat, cu o suprafață de 4.000 de metri pătrați și destinat producției de articole de îmbrăcăminte, este dotat cu o tehnologie inovatoare în industria textilă. Aceasta este inspirată din filozofia Lean Manufacturing și se axează pe eficiență, reducerea deșeurilor și optimizarea continuă a proceselor de producție.

De altfel, întregul nou spațiu de producție este proiectat și construit în concordanță cu cele mai înalte standarde internaționale în ceea ce privește eficiența energetică și diminuarea impactului asupra mediului, aflându-se în prezent în proces de obținere a certificării LEED, unul dintre cele mai prestigioase sisteme de certificare a clădirilor sustenabile. Fabrica folosește 100% electricitate regenerabilă și este dotată cu un sistem de management al clădirii centralizat pentru o gestionare integrată și mai eficientă a consumului de energie (iluminat, aer condiționat etc.). Sistemul de iluminat cu LED joacă un rol esențial nu numai în ceea ce privește eficiența energetică, ci și pentru confortul angajaților în timpul lucrului. Toate resturile rezultate din producție (nailon, bumbac, fibre mixte) sunt colectate și reciclate pentru a fi refolosite ca materie primă. Resturile de nailon, de exemplu, pot deveni ornamente, țesături, elemente de merchandising vizual sau mobilier, ca în cazul scaunelor folosite în grădinița companiei.

Luxul merge mână în mână cu ESG

În Planul de Sustenabilitate Strategică asumat pentru perioada 2020-2025, Moncler își concentrează atenția pe 5 direcții strategice principale: climă, economie circulară, aprovizionare din surse sustenabile, încurajarea diversității și implicarea comunitară.

Fabrica din România vine, odată cu investiția făcută în extindere, cu o noutate și pe zona de „Social” din conceptul ESG. Astfel, în linie cu angajamentul Moncler de a îmbunătăți bunăstarea și echilibrul dintre viața angajaților săi, compania a construit în zona de facilități a Moncler Industries Yield, o grădiniță pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi și șase ani. Aceasta reprezintă un beneficiu special asigurat în întregime angajaților de către companie. Abordarea educațională a grădiniței se bazează pe metoda Regio Children, care a luat naștere în grădinițele din Reggio Emilia, fiind considerată una dintre cele mai avansate metode de învățare la nivel internațional. Metoda încurajează arta și activitățile cu materiale reciclate sau refolosite – în acest caz, resturi de la fabrica Moncler, sporind creativitatea copiilor și devenind o resursă educațională care amintește de meseria părinților acestora.

Grădinița se află în proces de obținere a certificării WELL, program de certificare dedicat spațiilor cu cele mai înalte standarde de sănătate și bunăstare. Standardul WELL vine în completarea certificărilor verzi și îndreaptă atenția de la impactul clădirilor asupra mediului la impactul pe care acestea îl au asupra sănătății și stării de bine a celor care le ocupă, luând în calcul diferiți factori, inclusiv calitatea luminii, a apei și a aerului, eficiența energetică, confortul mediului interior sau calitatea mâncării oferite. Grădinița are o capacitate de aproximativ 60 de copii și găzduiește în prezent 40 de copii ai angajaților.

Oamenii în centrul atenției

Atragerea, recrutarea și dezvoltarea telentelor este o prioritate-cheie pentru companie, care susține creșterea profesională și dezvoltarea competențelor angajaților, prin programe dedicate de training. O astfel de inițiativă este Academia Moncler, un ecosistem care îi ajută pe angajați să-și dezvolte capacitatea de a învăța din munca de zi cu zi. În prezent, Academia Moncler găzduiește 20 de angajați pe an, urmând ca, odată cu atingerea capacității maxime, 40 de angajați să beneficieze de un parcurs de formare. În noua unitate de la Bacău va fi implementat proiectul Academia de Excelență Tehnică Moncler, un program de formare specializată dedicat în mod special proaspeților absolvenți ai școlilor tehnice și profesionale care își propun să lucreze în producția de mostre, prototipuri și control al calității, oferind o viziune de ansamblu a procesului de creare a unei jachete de puf.

Ce include Planul de Sustenabilitate Moncler pentru 2020-2025

  • Angajamentul de a deveni o companie Net Zero până în 2050, reciclarea resturilor de material din nylon generate în urma producției;
  • Utilizarea în fabricarea colecțiilor a peste 50% din materiale și fire textile provenite din surse cu impact mai scăzut asupra mediului, până în 2025 (materiale reciclate, provenite din surse organice sau din agricultură regenerativă, sau materiale certificate conform unor standarde specifice);
  • Trasabilitatea materiilor prime folosite în procesul de producție și îmbunătățirea continuă a standardelor sociale și de mediu pe întregul lanț de aprovizionare, printr-o colaborare strânsă cu partenerii de afaceri;
  • Derularea de inițiative interne și externe dedicate creșterii gradului de conștientizare privind încurajarea și promovarea diversității, în paralel cu promovarea unei culturi și mai incluzive;
  • Sprijinirea comunităților locale prin proiecte sociale cu impact ridicat, precum și protejarea unui număr de 150.000 de copii și familii cu gradul cel mai ridicat de vulnerabilitate la frig.

 

Sursa: https://www.monclergroup.com/en/sustainability