MOL România și Fundația pentru Parteneriat anunță că au fost implementate cu succes cele 21 de proiecte finanțate prin programul Spații Verzi. Acestea au beneficiat de un buget de peste 800.000 de lei și au fost realizate la nivel național, în 13 județe. Programul, ajuns la cea de-a 19-a ediție, a sprijinit proiecte de mediu prin cele două componente ale sale, Permacultură în Zone Urbane și Arii Naturale Protejate, și promovează educația ecologică și un comportament responsabil în natură.
„Programul Spații Verzi este primul și cel mai longeviv demers de responsabilitate socială a companiei și ne-am bucurat să vedem că partenerii care au obținut finanțare s-au mobilizat să transforme repede ideile pentru mediu în inițiative de impact. Cu o prezență de 30 de ani a brandului MOL pe piața locală, privim cu mândrie faptul că acest program pentru mediu a ajuns la aniversarea de două decenii: asta ne arată că este o inițiativă de impact și relevantă pentru comunitatea locală. Le suntem recunoscători partenerilor și voluntarilor care au făcut posibile aceste proiecte și pășim spre viitor cu angajamentul de a continua susținerea inițiativelor locale,” a declarat Gábor Mozga, CEO MOL România.
Organizațiile neguvernamentale sprijinite au implementat în total 21 de proiecte, dintre care 7 au fost finanțate prin componenta Permacultură în Zone Urbane, iar 14 în cadrul componentei Arii Naturale Protejate.
14 proiecte finanțate în cadrul componentei Arii Naturale Protejate
Proiectele finanțate prin Arii Naturale Protejate au avut drept obiectiv principal protejarea naturii și consolidarea educației de mediu. Unul dintre rezultatele celei mai recente ediții este reprezentat de crearea a șapte noi trasee tematice în diferite regiuni ale țării, în timp ce trei trasee existente au fost reabilitate și remarcate. Turiștii pot parcurge noile trasee tematice create în acest an, precum Peștera Bolii și Traseul Vâlcele–Ursici din Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, Poteca de poveste spre Cetatea Colț din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, traseul Natură și istorie – 90 de ani în Parcul Național Retezat din Parcul Național Retezat, traseul Pe firul apei din Situl Natura 2000 Sighișoara–Târnava Mare, traseul La pas printre vulcanii noroioși de la Vulcanii Noroioși de la Băile Homorod, precum și Traseul tematic spre Vârful Cozia din Situl Natura 2000 Munții Țarcu. Noile trasee tematice joacă un rol important atât pentru prezentarea valorilor naturale din zonele respective, cât și pentru prezentarea elementelor de patrimoniu cultural și a valorilor geologice. Aceste trasee tematice le oferă vizitatorilor posibilitatea de a explora valorile naturale și culturale ale României pe rute moderne, informative și bine marcate, consolidând în același timp spiritul ecologic și angajamentul față de turismul durabil.
Dintre noile trasee tematice menționate, unul dintre cele mai remarcabile este „Poteca de poveste de la Cetatea Colț”, primul traseu tematic din România ilustrat cu benzi desenate, care readuce la viață universul romanului Castelul din Carpați de Jules Verne în Geoparcul International UNESCO Țara Hațegului. Traseul îmbină arta, natura și educația de mediu, îmbogățind experiența vizitatorilor prin panouri informative bilingve, conținuturi interactive și legende locale. Inițiativa realizată de Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală reprezintă un exemplu remarcabil al modului în care educația, patrimoniul cultural și protecția naturii pot fi conectate într-un proiect comunitar inovator.
Șapte proiecte realizate sub umbrela Permacultură în zone Urbane
În cadrul componentei Permacultură în Zone Urbane, proiectele implementate au avut ca obiectiv principal crearea și dezvoltarea spațiilor verzi sustenabile în mediul urban, amenajate conform principiilor permaculturii. În cadrul inițiativelor au fost amenajate grădini de legume, fructe și plante aromatice pe o suprafață totală de 2.735 m², unde 2.200 de membri ai comunităților locale, elevii școlilor și voluntarii, au participat la activități. Pe parcursul programului, 126 de voluntari au sprijinit activitățile.
Unu dintre proiectele care se remarcă este „Perma? Cool!”, implementat în vara anului 2025 de Asociația Grund Community în Grădina Comunitară „Péter Bácsi” din Oradea, unde 105 copii au descoperit principiile permaculturii și sustenabilității. Grădina a fost îmbogățită cu noi paturi înălțate de permacultură, demonstrând că natura poate deveni un spațiu de învățare valoros pentru copii, chiar și în mediul urban.
Anunțul pentru apelul de proiecte al programului din anul 2026 va fi publicat în luna ianuarie a anului viitor.
În cele 19 ediții ale programului Spații Verzi, desfășurate în perioada 2006–2025, au fost finanțate736 de proiecte. În total, peste 280.000 de persoane au fost implicați în activitățile derulate sub umbrela Spații Verzi. Programul a facilitat organizarea a 190 de tabere Junior Rangers și a peste 3.400 de activități extrașcolare, prin care tinerii au dobândit cunoștințe valoroase despre mediul înconjurător. Totodată, au fost amenajate 163 de poteci tematice în ariile naturale protejate din România.
Componenta Permacultură în Zone Urbane a fost lansată în urmă cu patru ani, oferind deschidere pentru programe noi, adaptate și stilului de viață urban. Până în prezent, au fost organizate 470 de ateliere practice de grădinărit și educație ecologică, s-au plantat 4.126 de arbori și arbuști, iar diverse plante aromatice, verdețuri, legume și fructe au fost cultivate pe o suprafață totală de 31.979 m².
Lista proiectelor finanțate în cadrul celei de-a 19-a ediții a programului Spații Verzi poate fi găsită pe paginile web www.spatiiverzi.org.ro și www.repf.ro.
articole recomandate
























