Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), alături de Reprezentanța UNICEF în România, au lansat o campanie de promovare a serviciilor dedicate victimelor violenței domestice și a victimelor violenței împotriva fetelor și femeilor.

Campania face parte din proiectul „Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021. Evenimentul a avut loc la Deva cu ocazia Zilei Internaționale a Fetelor (11 octombrie 2023).

Ministerul pe care îl conduc susține prin toate politicile, proiectele și programele  sale eliminarea tuturor formelor de abuz și violență împotriva fetelor și femeilor, accesul la educație de calitate, inclusiv la educație pentru sănătate, și susține fetele să își atingă potențialul maxim și să devină lideri ale comunităților lor”, a declarat Natalia Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Discriminarea de gen și violența împotriva femeilor și fetelor sunt probleme reale și grave în societatea românească, cu mii de victime în fiecare an. Avem nevoie de măsuri active, care să contribuie la crearea unei lumi a șanselor și oportunităților egale. Fiecare destin e important, fiecare voce trebuie auzită”, a declarat Luminița Popescu, Secretar de Stat, ANES.

UNICEF continuă să pledeze public cu privire la importanța investirii de resurse pentru realizarea drepturilor tuturor adolescentelor. Este o investiție în viitorul societății noastre„, a declarat Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.