LEGO anunță noua campanie de sărbători prin care va dona un set unui copil care are nevoie ca joaca să îi facă ziua puțin mai bună. Mai exact, pentru fiecare inimă din cărămizi LEGO distribuită pe rețelele sociale sau prin aplicația LEGO Life până la 31 decembrie, folosind hashtag-ul #BuildtoGive, Grupul LEGO va dona unui copil vulnerabil unul dintre seturile sale.

Grupul estimează că aproximativ 1,5 milioane de copii din întreaga lume, aflați în spitale, orfelinate sau în situații vulnerabile, vor beneficia de pe urma inițiativei. Grupul LEGO își propune să-i ajute pe aceștia să-și recapete bucuria prin superputerea jocului. Seturile sunt distribuite prin intermediul rețelei de parteneri locali de caritate ai Grupului LEGO din 24 de țări din toată lumea. Peste 6,5 milioane de seturi LEGO au fost donate prin intermediul inițiativei #BuildToGive din 2017 și până în prezent.

Inimile sunt recunoscute în întreaga lume și în numeroase culturi ca fiind un simbol al iubirii, al fericirii și al pozitivității. În acest an, ne bazăm pe familii să ne ajute din nou pentru a răspândi această bucurie, prin participarea la inițiativa #BuildtoGive”, a declarat Diana Ringe Krogh, Vice President of Social Responsibility pentru Grupul LEGO.

Inițiativa #BuildToGive face parte din campania mai amplă a Grupului LEGO – „Joaca este superputerea ta” – care își propune să inspire familiile să aloce mai mult timp momentelor de joacă.

Pe lângă această campanie, Grupul LEGO colaborează cu o serie de parteneri de caritate, dar și cu Fundația LEGO pentru ca joaca să facă parte din viețile copiilor vulnerabili din întreaga lume. Aceste programe le oferă celor mici șansa de a-și dezvolta aptitudini pentru viitor, cum ar fi rezolvarea problemelor, colaborarea și comunicarea, abilități care le îmbunătățesc starea de bine și îi ajută să reușească într-o lume în continuă schimbare.