Cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare privind HPV (4 martie), Fundația Renașterea, în colaborare cu Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca și MSD România, au lansat Campania #MulțumescMama. Inițiativa este menită să evidențieze rolul crucial al mamei în promovarea sănătății în familii, inclusiv în ceea ce privește prevenția cancerelor și afecțiunilor determinate de infecția cu HPV.

România are unele dintre cele scăzute rate de participare la screening pentru cancer de col, comparativ cu țările din Uniunea Europeană. Astfel, România avea în anul 2019 cel mai mare procent de femei în vârstă de 20-69 ani care au declarant că nu au beneficiat niciodată în viața de un test de screening pentru cancerul de col uterin (47,4%). La nivel european, procentul minim de femei care nu a efectuat testul s-a înregistrat în Cehia (2,6%) și ajungea până la 23,5% în Bulgaria. În majoritatea țărilor europene, implementarea în paralel a unor programe solide de prevenție primară (vaccinare anti-HPV) și prevenție secundară (screening/triaj prin test HPV sau Babeș-Papanicolau) a condus deja la reducerea incidenței și a mortalității prin cancer de col uterin.

Campania #MultumescMama vine într-un context favorabil, fiind menită să susțină progresele din domeniul sănătății publice în România. Începând cu 1 decembrie 2023, vaccinarea împotriva infecțiilor cu HPV este compensată 100% pentru fete și băieți cu vârsta între 11 și 18 ani (19 ani neîmpliniți), pe baza unei rețete compensate eliberată de medicul de familie sau de medici de orice altă specialitate aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate. De asemenea, femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani pot beneficia de vaccinarea anti-HPV în regim compensat 50%. Vaccinarea anti-HPV a fetelor și a băieților este de preferat a fi efectuată la o vârsta cat mai precoce, întrucât acesta este cel mai bun mod de a-i proteja împotriva diverselor tipuri de cancer cauzate de acest virus.

Mama, ca prim mentor al unui copil, joacă un rol esențial în formarea atitudinilor și comportamentelor legate de sănătate. Sfaturile mamei privind importanța prevenției pot influența semnificativ deciziile viitorului adult pentru păstrarea sănătății. Discuțiile deschise și informate despre prevenție, între mamă și copil, adolescenți sau tineri adulți, sunt esențiale pentru creionarea unui viitor mai sănătos al tinerelor generații. Campania #MultumescMama își propune să le celebreze pe cele care ne-au dăruit viață, dar și cele mai importante principii după care ne ghidăm în viață. Prin această campanie ne dorim să transformăm statisticile alarmante privind cancerul de col uterin și alte tipuri de cancere și afecțiuni determinate de infecția cu HPV, în povești de speranță și pași spre decizii corecte. Fiecare poveste împărtășită în cadrul campaniei este o dovadă a puterii educației pentru sănătate și prevenție, dar mai ales o manifestare a iubirii”, afirmă Mihaela Geoană, Președinte al Fundației Renașterea.

Infecția cu HPV este la originea a 99% din cazurile de cancer de col uterin, în dezvoltarea verucilor (papiloamelor) genitale și a altor tipuri de cancer localizate în regiunea ano-genitală. Educația și prevenția joacă roluri cheie în reducerea incidenței acestor afecțiuni. Este esențial să înțelegem și să promovăm vaccinarea anti-HPV și screeningul regulat ca măsuri de prevenție primară și secundară ce contribuie la sănătatea națiunii noastre. Pe lângă faptul că femeile sunt cele dătătoare de viață, prin deciziile care contribuie la sănătatea lor și a copiilor lor, mamele constituie catalizatori cheie în menținerea stării de sănătate și prevenirea irosirii unor vieți. Femeia constituie vectorul social cel mai important pentru dezvoltarea și prezervarea capitalului uman al oricărei societăți”, a explicat dr. Delia Nicoară, medic sănătate publică Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj – Napoca.