Fundația Progress, în parteneriat cu BCR, lansează proiectul ,,Școala de bani din bibliotecă”, o inițiativă prin care copiii și adulții din mediul rural au parte de educație financiară care să îi ajute în managementul propriilor finanțe și dezvoltarea competențelor digitale pentru folosirea serviciilor bancare online.
Peste 100 de bibliotecari din mediul rural vor fi formați, cu sprijinul BCR, pentru a deveni traineri de educație financiară în comunitățile lor. Bibliotecarii participanți vor primi instruire și suport pentru a putea oferi comunităților rurale informații și sfaturi utile privind gestionarea finanțelor personale, economisirea, investițiile și utilizarea serviciilor bancare online.
Proiectul se desfășoară la nivel național, iar în jur de 45 de cetățeni din fiecare localitate vor fi recrutați și formați de bibliotecarii din mediul rural, atât față în față, cât și online. La finalizarea proiectului, participanții din fiecare comunitate vor fi evaluați și premiați, în funcție de rezultatele lor.
„Fundația Progress își continuă angajamentul de a crește abilitățile grupurilor vulnerabile din comunitățile rurale prin intermediul bibliotecilor publice. Vârstnicii și adulții vor fi instruiți să folosească în siguranță aplicații și servicii financiare online. În cazul copiilor și tinerilor vom contribui la decizii informate în privința managementului viitor al propriilor finanțe”, a declarat Claudiu Gherman, expert în educație financiară și tehnologie, Fundația Progress.
Parte din proiectul „Școala de bani din bibliotecă” vor fi și evenimente și workshop-uri organizate în comunitățile rurale, cu scopul de a ajunge cât mai aproape de localnicii care vor să beneficieze de educație financiară de bază.
,,Suntem mândri să fim parteneri în proiectul «Școala de bani din bibliotecă», organizat împreună cu Fundația Progress. Credem că fiecare dintre noi ar trebui să aibă acces la cunoștințe de bază în gestionarea finanțelor personale și utilizarea serviciilor bancare online. Suntem aici pentru a oferi aceste cunoștințe și pentru a sprijini comunitățile rurale să-și construiască un viitor financiar stabil”, a declarat Claudia Oprescu, expert CSR, BCR.
Scopul pe termen lung este extinderea proiectului în alte comunități din întreaga țară, pentru a oferi acces la educație financiară cât mai multor persoane care vor să învețe cum să-și gestioneze finanțele și să deprindă abilități digitale pentru folosirea serviciilor bancare online.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate