Studenții la facultățile de Medicină și Farmacie ar putea să urmeze cursuri pentru îmbunătățirea comunicării cu pacienții datorită unei inițiative a Fundației pentru Copii Ronald McDonald. Proiectul face parte din programul dedicat promovării  “Îngrijirii Centrate pe Familie” (Family – Centered Care), demarat în 2022 de Fundația pentru Copii Ronald McDonald.

Pentru a determina care sunt următorii pași în introducerea cursurilor de comunicare în facultățile de Medicină și Farmacie din România, Fundația pentru Copii Ronald McDonald a organizat pe 18 iunie, la Palatul Parlamentului, cea de-a treia ediție a Conferinței dedicate Îngrijirii Centrate pe Familie.

Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților, dar a avut și sprijinul instituțional al Ministerului Sănătății.

Conferința a pus în discuție nevoia îngrijirii centrate pe familie și îmbunătățirea comunicării cu pacientul pediatric și familia lui. Conferința a adus la dezbatere specialiști în politici sociale și de sănătate, factori politici de decizie, personal medical din spitalele de pediatrie, specialiști din zona socială și medicală care interacționează cu copiii și familiile acestora, ONG-uri care susțin îngrijirea centrată pe familie, dar și reprezentanți ai organizaților studențești din cadrul facultăților de Medicină.

La finalul conferinței, s-a concluzionat nevoia de a constitui, cât mai repede, un grup de lucru care să continue discuțiile și să creioneze pașii necesari pentru definitivarea tematicilor relevante pentru curriculă și etapele implementării inițiativei de a organiza cursuri obligatorii de comunicare pentru studenții la facultățile de Medicină și Farmacie.

Tema participării familiei la procesul de îngrijire este valabilă și pentru adulți, nu doar pentru copii, pentru că vorbim despre lucruri care țin de empatie, comunicare, iar aceasta este o temă pe care trebuie să o dezvoltăm. Aceste cursuri de comunicare ar trebui să fie parte din curricula obligatorie pentru medici și asistenți medicali. Nu cred că este tentant ca aceste cursuri să fie facultative. Ne chinuim de 22 de ani să introducem educația pentru sănătate în școli și nu cred că mai trebuie să așteptăm încă 22 de ani să introducem disciplina comunicării. Oamenii când sunt bolnavi sau familiile copiilor care sunt bolnavi au nevoie de încurajare, de explicații, de o persoană cu care să comunice și să le înțeleagă neliniștile, de empatie. Toate acestea pot fi native, dar le poți și dobândi într-o instituție, în școală, fie că vorbim de facultățile de Asistenți Medicali și Moașe sau cele de Medicină”, a afirmat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății.

De 26 de ani, Fundația pentru Copii Ronald McDonald oferă sprijin familiilor din România care au copiii spitalizați. Eforturile Fundației s-au îndreptat către îmbunătățirea stării de sănătate a micilor pacienți și către bunăstarea familiilor acestora, prin construirea celor trei Case Ronald McDonald din București, Timișoara și Iași, aflate în curtea spitalelor de pediatrie, donarea de echipamente medicale spitalelor și secțiilor de pediatrie și susținerea accesului copiilor la servicii medicale mai bune.

Până în prezent, Fundația pentru Copii Ronald McDonald a oferit peste 110.000 de nopți de cazare pentru peste 23.000 de părinți, care au putut sta alături de copiii lor pe toată perioada spitalizării, valoarea implicării în comunitate depășind 10 milioane de euro.