Cu ocazia Zilei Europene a Solidarității între Generații, Fundația Regală Margareta a României (FRMR) invită seniorii să se alăture ca voluntari în sprijinul copiilor din centrele sociale tip școală după școală, în cadrul programului național Generații.

De aproape un deceniu, Centrele Generații aduc împreună copii din medii vulnerabile și seniori dornici să-și împărtășească pasiunile. Împreună, ei creează un model de colaborare între generații, care inspiră și oferă soluții reale pentru două probleme sociale: abandonul școlar și izolarea vârstnicilor.

România numără astăzi peste 3,8 milioane de vârstnici, iar 1 din 3 se confruntă cu singurătatea. În același timp, rata abandonului școlar este de 2 ori mai mare decât media europeană, iar dintr-o generație de copii care intră în clasa I, peste 14% abandonează școala înainte să termine clasa a VIII-a, arată raportul Starea Învățământului Preuniversitar din România.

Colaborarea între generații reprezintă una dintre soluțiile propuse de Fundația Regală pentru rezolvarea acestor două probleme ale societății românești. În acest sens, Fundația a dezvoltat în anul 2015 conceptul de educație intergenerațională în centrele școală după școală. Aici, seniorii sunt valorizați și își recâștigă rolul în comunitate prin voluntariat, iar copiii din familii vulnerabile au parte de ”bunici” iubitori, care le devin modele în viață și le oferă sprijin pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare.

Seniorii care vor sa devină voluntari sau mentori trebuie să fie specialiști într-un anumit domeniu – materii școlare, arte, științe, tradiții sau meserii practice – să aibă o atitudine pozitivă și răbdare și să își dorească să contribuie activ la educația copiilor. Ei pot susține pregătire școlară, remedială sau pentru examene, precum și ateliere vocaționale, sesiuni de dezvoltare personală sau consiliere.

În anul școlar 2024-2025, Fundația Regală sprijină, prin programul Generații, 17 centre sociale de zi din țară, în implementarea metodologiei intergeneraționale. În aceste centre, 177 de seniori sunt implicați ca voluntari în activități dedicate celor 604 de copii aflați în risc educațional.

Din anul 2015, 42 de centre sociale, din toată țara, au primit grantul Generații și au aplicat metodologia intergenerațională în lucrul cu copiii. Aproape 1.500 de copii, care provin din familii defavorizate, au primit sprijin pentru teme școlare și au fost implicați în activitățile din cadrul centrelor. 36.000 sesiuni au fost susținute prin mentori voluntari seniori, iar peste 470 de seniori au coordonat sau sprijinit activități și cluburi educative, vocaționale și recreative.