Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația ProPark și Fundația OMV Petrom continuă programul „Verde pentru viitor”, dedicat conservării biodiversității și dezvoltării sustenabile a comunităților locale în ariile protejate din România.

Cu un buget de 2.400.000 euro, finanțat integral de Fundația OMV Petrom, programul vizează în ediția 2025-2027 dezvoltarea Parcului Natural Vânători Neamț și a Parcului Natural Putna-Vrancea. Investiția în cele 2 parcuri în cadrul programului se ridică la 3.200.000 euro de la lansarea sa, în 2023.

Proiectul include o premieră pentru România: Parcul Natural Vânători Neamț este primul parc natural care inițiază procesul de revenire a elanului (Alces alces), un pas major în restaurarea proceselor naturale ale faunei din România, cu impact direct asupra refacerii echilibrului ecologic. Elanul, un erbivor de talie mare, are capacitatea de a modela peisajul și funcționează ca specie „umbrelă”, sprijinind astfel supraviețuirea și prosperitatea altor specii mai mici. Parcul Natural Vânători Neamț are și o valoare simbolică în acest proces, fiind printre ultimele locuri din regiune unde elanul a fost văzut și consemnat înainte de dispariția sa.

Totodată, vor fi realizate patru zone umede cu funcția de adăpare pentru mamifere și păsări și de adăpost pentru amfibieni, reptile și diferite insecte. Aceste zone vor contribui la menținerea biodiversității în Parc în condițiile perioadelor tot mai prelungite de secetă din țara noastră.

În plus, infrastructura parcului va fi îmbogățită cu un traseu tematic educativ care va include instalații interactive ce vor oferi vizitatorilor o experiență unică de învățare despre biodiversitate și conservare. Astfel, se va realiza o zonă educațională – „Școala Pădurii” – ce va integra Centrul de Vizitare, țarcul de aclimatizare și grădina zoologică ”Dragoș Vodă”.

În Parcul Natural Putna-Vrancea va fi instalat un observator virtual mobil care va oferi vizitatorilor cu mobilitate redusă oportunitatea de a explora fauna parcului și de a viziona filme scurte cu animale sălbatice, într-o experiență interactivă.

Pentru conservarea biodiversității, vor fi restaurate habitatele de pășuni cu valoare înaltă naturală, prin gestionarea tradițională a acestora și eliminată vegetația invazivă pentru protejarea speciilor rare de fluturi și insecte. De asemenea, râurile din parc vor fi repopulate cu păstrăv indigen, un pas important în restaurarea ecosistemelor acvatice.