Cel mai recent Barometru global EY despre riscuri climatice arată un progres în calitatea raportării privind schimbările climatice, insuficient însă pentru a asuma acțiuni concrete. Datele colectate arată că 74% dintre companiile intervievate nu includ impactul cantitativ al riscului climatic în raportarea non-financiară, iar 47% dintre organizațiile intervievate nu prezintă niciun plan de tranziție asociat angajamentelor climatice asumate.
Potrivit Barometrului, gradul de acoperire al informațiilor publicate continuă să se îndrepte în direcția bună, crescând de la 84% în 2022, la 90% în 2023. Cu toate acestea, calitatea acestora rămâne scăzută, la 50%, cu o îmbunătățire de 6% faţă de anul anterior, determinată doar de necesitatea de a se pregăti pentru cerințele tot mai mari ale noului regulament al Consiliului pentru Standarde Internaționale de Sustenabilitate (ISSB). Barometrul arată o lipsă continuă de granularitate în ceea ce privește raportarea și eficacitatea reglementărilor. În topul piețelor în ceea ce privește calitatea informațiilor referitoare la climă au fost Marea Britanie (66%), Germania (62%), Franța (59%), Spania (59%), SUA (52%). De cealaltă parte, India (36%), China și Filipine (ambele 30%) și Indonezia (22%) au fost menționate ca necesitând îmbunătățiri semnificative.
În pofida îmbunătățirii nivelului de informații furnizate (+6% de la an la an) și a calității informațiilor (+6% de la an la an), în special în economiile în curs de dezvoltare, ritmul de schimbare rămâne prea lent.
”Datele de până la sfârșitul lunii octombrie au arătat că în 2023 se înregistra o creștere a temperaturii globale de aproximativ 1,4oC peste nivelurile preindustriale, din cauza creșterii continue a emisiilor de carbon provenite din arderea combustibililor fosili și a revenirii modelului climatic El Niño. În deschiderea COP28, secretarul general al ONU, António Guterres, a cerut o reducere drastică a emisiilor „deoarece politicile actuale ne conduc spre o creștere a temperaturii de 3oC, care va distruge pământul”. După un deceniu de reglementare sporită în ceea ce privește publicarea de informații privind dezvoltarea durabilă a companiilor, accentul se pune acum pe acțiune și pe trecerea de la angajamente și obiective, la rezultate tangibile. Raportul EY din acest an a evidențiat îmbunătățiri în ceea ce privește calitatea și gradul de acoperire al rapoartelor referitoare la climă. Cu toate acestea, în timp ce un număr tot mai mare de companii au investit timp și energie pentru a se implica în noile reglementări, cum ar fi ISSB IFRS2 și CSRD ESRS1, imaginea de ansamblu este îngrijorătoare.
Potrivit cercetării EY, doar 53% dintre companiile care fac obiectul studiului furnizează informații în raport cu un anumit tip de plan de tranziție. În Marea Britanie, o țară fruntașă în publicarea de informații despre emisiile de carbon, peste 80% dintre firmele cotate la bursă declară că s-au angajat să devină net zero până în 2050. Cu toate acestea, doar 5% dintre aceste firme au făcut publice planuri de tranziție detaliate și aplicabile. Deși este corect să spunem că multe companii își publică pe larg obiectivele pe termen lung de zero emisii nete, există încă puține dovezi că societățile își fac publice planurile reale pe termen scurt și mediu sau progresele înregistrate până în prezent în privința angajamentelor pe care și le-au asumat.
Timpul pentru a menține încălzirea globală la o traiectorie de sub -2°C se reduce și nu există nicio îndoială că așteptările sunt în creștere. Prin urmare, a venit momentul să depășim simpla colectare și analiză a datelor pentru a ne conforma unor cerințe de raportare mai stricte și să folosim datele pentru a susţine deciziile operaționale și strategice, precum și pentru a pune în aplicare planuri de tranziție eficiente, care să țină seama de riscurile fizice și de tranzițiile actuale și să includă scenarii de risc plauzibile care ar putea avea un impact asupra companiilor în viitor”, a declarat Massimo Bettanin, Partener Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România.
În ceea ce privește nivelul de transparență, studiul EY menționează că aproape jumătate (47%) dintre companiile intervievate nu dezvăluie modul în care intenționează să își orienteze modelul de afaceri și operațiunile pentru a se alinia la cele mai recente recomandări privind clima. Dintre cele care îşi fac cunoscute planurile (53%), nivelul de detaliu rămâne limitat. Sectoarele expuse la cel mai mare risc climatic au, în mod nesurprinzător, cele mai detaliate planuri, inclusiv energia (60%), mineritul (60%), transporturile (58%) și telecomunicațiile și tehnologia (57%). Cu toate acestea, agricultura rămâne în urmă, doar 43% dintre cei intervievați din acest sector dezvăluind orice formă de plan de tranziție.
Barometrul EY, aflat la a cincea ediție, evaluează progresele înregistrate atât în ceea ce privește acoperirea, cât și calitatea informațiilor referitoare la climă. Acesta analizează peste 1.500 de companii din 51 de țări, pentru a evalua performanța în raport cu standardele stabilite de Grupul de lucru pentru informații financiare legate de climă (TCFD). Barometrul măsoară companiile în funcție de numărul de informații pe care le publică (acoperire), de amploarea și nivelul de detaliu al fiecărei informații (calitate).
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate