Deșeurile sunt încă, în România, o problemă de mediu; în același timp, Europa consideră deșeurile o importantă sursă alternativă de materii prime utile, o soluție tot mai importantă la provocările determinate de accesul îngreunat (sau scump) la materiale virgine, provenite din exploatări minerale aflate la distanțe mari, adeseori inaccesibile industriei românești. Deșeurile României – atât cele gospodărești cât și cele provenite din activități economice – sunt deocamdată departe de a fi administrate într-o manieră care să permită recuperarea materialelor utile; mai mult, modalitățile învechite în care acestea sunt administrate (depozitare, incinerare, abandon) generează costuri semnificative, probleme de mediu și sănătate publică, proceduri de infringement pentru nerespectarea standardelor europene și chiar probleme majore de imagine României.

Instituțiile specializate, în principal Ministerul Mediului și diverse agenții subordonate, funcționează izolat față de mediul de afaceri și alte instituții publice cu atribuții în domeniu, într-o abordare strict axată pe conformare la obligațiile minim necesare, fără o strategie vizibilă sau ambiții explicite.

Lipsa acțiunii decisive pentru decontaminarea teritoriului de deșeurile istorice – atât municipale cât și industriale – trebuie înlocuită cu analize juridice și economice punctuale, stabilirea și alocarea clară a responsabilităților și termenelor de implementare, alocarea resurselor bugetare și implementarea unui sistem robust de monitorizare a progresului activităților de depoluare.

În ceea ce privește deșeurile generate în mod curent, prin derularea activităților economice sau a celor administrative, este necesară implementarea de urgență a unui sistem informatic funcțional de monitorizare a cantităților de deșeuri generate, tratate, reciclate și eliminate, inclusiv nivelele de alarmă și măsuri concrete de intervenție și corecție. Procedurile operaționale trebuie standardizate și impuse la nivel național, pentru a încuraja investițiile în domeniu prin creșterea predictibilității acestei activități.

Distribuirea echitabilă a costurilor unui sistem performant de administrare corespunzătoare a deșeurilor trebuie asigurată printr-o politică tarifară transparentă și corect bazată pe principiile fundamentale “poluatorul plătește”, “răspunderea extinsă a producătorului” și “plătește pentru cât arunci”. Sistemul de garanție-returnare, dovedit eficient deja prin peste 10 implementări naționale în Europa, trebuie extins și sprijinit astfel încât eficacitatea sa să fie exploatată la maxim, atât prin acoperirea unei game cât mai largi de ambalaje (cum ar fi borcanele, paharele, recipientele fabricate din altfel de plastic decât PET, ambalajele de carton pentru lichide) cât și printr-o mai echitabilă distribuție a costurilor și combatere a fraudelor, prin digitalizare superioară celei propuse în prezent de Guvern.

Capacitățile naționale de reciclare trebuie dezvoltate în continuare, atât pentru deșeurile deja reglementate (ambalaje, baterii, echipamente electrice, anvelope) cât și pentru fluxurile noi (textile, deșeuri din construcții și demolări, deșeuri din plastic de unică folosință, deșeuri voluminoase), astfel încât aceste capacități să poată acoperi cel puțin nevoile de procesare calibrate cantităților de deșeuri generate pe teritoriul național.

Complementar abordării deșeurilor din perspectiva combaterii poluării și protejării calității vieții, caracterul de “resurse” al deșeurilor nu mai poate fi neglijat, iar acestea trebuie reintroduse, sub formă de materii prime și materiale, în economia utilă. Economia circulară aduce un sprijin important strategiilor de mediu prin reducerea cantității de resurse naturale necesare pentru bunăstarea societății, simultan cu reducerea consumului de apă, energie și emisii de gaze cu efect de seră.

Economia circulară necesită implicarea activă la nivel de politică publică și de angajament politic prin modificarea legislației: măsuri tehnico-economice de prelungire a vieții active a produselor de consum, încurajarea afacerilor de tip produse-servicii, obligația interzicerii distrugerii produselor nevândute, obligativitatea includerii bunurilor reparate și conținând materiale reciclate în procedurile de achiziții publice, impunerea unui procent minim de includere în procesul de fabricare a anumitor materiale reciclate, crearea de certificate ecologice care să includă informații privind ponderea materialelor reciclate, dezvoltarea de programe de formare în economia circulară în rândul tinerilor (eco-concepte, design de produs, aprofundarea conceptului de ciclu de viață sau lanț de reciclare etc).

Pentru toate aceste rațiuni este nevoie, în primul rând, a îndrepta carențele legislative care amână sau împiedică închiderea buclei de circularitate. Direcțiile de acțiune decise de Guvern trebuie să fie transpuse în măsuri practice de către regiuni, printr-o guvernare multi-nivel, cu respectarea principiului subsidiarității, în care decizia să fie luată cât mai aproape de cetățeni și în interesul acestora.