În ultimii doi ani, Fundația SERA România a coordonat un amplu consorțiu umanitar ce a reunit 35 de organizații, generând o rețea de sprijin la nivel național, care a intervenit în sprijinul refugiaților și a contribuit la asigurarea echilibrului social pentru populația din România. Proiectul a fost posibil cu sprijinul confederației globale CARE, care a inițiat încă din primele momente ale escaladării conflictului din Ucraina un sprijin consistent în țările cu cele mai ample afluxuri de refugiați, precum Polonia, Georgia, România și Republica Moldova.
În România, CARE a intervenit prin intermediul a doi parteneri: Fundația SERA România și FONPC (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil), formând o rețea umanitară intitulată CARE FOR UKRAINE, care a ajuns cu acțiuni de suport la 213.167 persoane afectate de conflict, în ultimii doi ani.
Proiectul a strâns laolaltă organizații non-guvernamentale din toată țara, permițând o acoperire geografică în toate punctele cheie (granițe, zone în care comunitățile de refugiați au aderat preponderent), dar a realizat și colaborări esențiale cu instituțiile statului, cum ar fi Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului precum și cu instituțiile administrației publice centrale.
”Ce a adus această criză ca evoluție benefică a fost colaborarea fără precedent a societății civile cu administrația publică centrală și locală, care s-a mobilizat absolut exemplar. În primul an de intervenție peste o sută de acte normative au fost elaborate pentru flexibilizarea cadrului legal, în așa fel încât cetățenii ucraineni să poată să aibă acces la facilități precum transport gratuit, hrană, cazare, asistență socială, dar și pentru asigurarea unui flux financiar de la bugetul de stat către organismele publice sau private care au intervenit în această criză. Rezultatele obținute de Fundația SERA România pentru intervenția dedicată Ucrainei sunt relevante și suntem foarte mândri, dar mai important mi se pare faptul că întreaga societate civilă românească a stabilit noi standarde și modele de bune practici pentru orice tip de criză va mai urma”, a declarat Bogdan Simon Președinte Fundația SERA România.
“După doi ani de intervenție pentru Ucraina, FONPC face eforturi consistente pentru a atrage atenția instituțiilor europene și instituțiilor organizației Națiunilor Unite asupra nevoii pe care România o are pentru sprijin financiar pe termen lung, pentru că o mare parte dintre refugiați vor rămâne în România, iar bugetele organizațiilor neguvernamentale se vor termina în curând. Statul Român deja a investit milioane de euro din bugetul național în acest proiect și avem nevoie foarte mare de susținere din partea instituțiilor europene și internaționale, astfel încât să putem oferi în continuare sprijin refugiaților”, a declarat Daniela Boșca – Director FONPC (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil).
35 de ONG-uri din România și Republica Moldova au fost parte din cele trei etape ale desfășurării aceste ample acțiuni umanitare, întinsă pe doi ani, care a cumulat un sprijin financiar de peste 14 milioane de euro. Între timp, proiectele de sprijin se închid, dar în România rămân încă peste 100.000 de cetățeni ucraineni care au nevoie de suport pentru a se integra social.
“URGENȚĂ este cuvântul care ne-a caracterizat în această perioadă, dar această urgență nu a fost specifică doar ultimilor doi ani, să nu uităm că înainte de criza ucraineană a fost cea generată de pandemie. Așadar, pot spune că în ultimii 4 ani urgența a devenit o stare de normalitate pentru DGASMB, iar criza COVID ne-a pregătit pentru situația cu Ucraina. Dacă există vreun consens cu privire la ultimii doi ani este faptul că toată lumea a pus umărul și asta spune multe despre unde ne aflăm cu procesul democratic și cu dezvoltarea serviciilor sociale publice din România”, a declarat Cosmina Simiean, Director General DGASMB.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate