Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul grupului german E.ON, anunță că localitățile Hudum, Mănăstirea Doamnei și Agafton din jud. Botoșani, beneficiază de alimentare cu gaze naturale de la finele anului trecut, urmare a parteneriatului public-privat dintre autoritățile locale și operator. Valoarea investiției a depășit 2,5 milioane lei, iar lungimea noii rețele are circa 11 kilometri.
Etapa următoare pe care o au de parcurs locuitorii din cele trei localități, respectiv instituțiile și firmele din zonă, este realizarea racordurilor individuale.
”Aproape jumătate din valoarea investiției din comuna Curtești a fost contribuția companiei Delgaz Grid. Cele trei distribuții nou-înființate în județul Botoșani sunt parte a celor 14 realizate pe parcursul anului trecut în baza parteneriatelor încheiate cu autoritățile locale”, spune Cristian Ifrim, directorul general adjunct al Delgaz Grid.
”Asocierea cu compania Delgaz Grid a fost una de impact și iată că rețeaua de gaz nu mai este doar un proiect pe hârtie, ci a devenit o realitate. În curând, întreaga comunitate din zonă va resimți beneficiile alimentării cu gaze naturale”, a declarat Maricel Anton, primarul comunei Curtești.
În anul 2023, Delgaz Grid a înființat 14 distribuții de gaze naturale, lungimea totală a rețelei construite depășind 110 km. Cea mai mare distribuție de gaze naturale dintre cele 14 înființate în 2023 în parteneriat cu autoritățile locale este cea din municipiul Toplița (jud. Harghita), cu o lungime de 35 de kilometri.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate